Din nou alegeri în orașul Târgu Bujor, după ce primarul ales pe 9 iunie a pierdut procesul cu ANI
Locuitorii orașului Târgu Bujor, din județul Galați, vor fi chemați din nou la urne pentru a-și alege un alt primar, după ce primarul Ion Andone, pe care l-au votat pe 9 iunie, a pierdut procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI) și nu mai poate fi primar nici măcar o singură zi.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) s-a pronunțat pe 26 iunie în dosarul nr 631/44/2022, în care primarul din Târgu Bujor, Ion Andone, a constestat decizia prin care ANI îl declarase în incompatibilitate pentru că în 2020 a fost, în același timp, atât angajat al Primăriei Tg Bujor, în funcția de referent, cât și candidat PSD la Consiliul Local, consilier local și viceprimar .
Andone a fost primar al orașului din 2021, la alegerile de pe 9 iunie a fost reales primar, dar după decizia „Înaltei Curți” nu își mai poate exercita mandatul. Astfel, partidul care l-a susținut, PSD, va trebui să găsească un alt candidat pentru mandatul de primar la Târgu Bujor la alegerile locale care vor avea loc, cel mai probabil, odată cu reluarea alegerilor de la Costinești .
A fost simultan referent în primărie, dar și candidat PSD la consiliul local, consilier local și viceprimar
Povestea incompatibilității primarului Ion Andone datează de la alegerile locale din 2020, când acesta era referent la Primăria Târgu Bujor, dar făcea parte și din echipa de consilieri locali a primarului de atunci, Laurențiu Gâdei, în prezent deputat PSD.
La momentul în care i-a fost validată candidatura pe lista de consilieri locali PSD la alegerile locale din 27 septembrie 2020, Ion Andone ar fi trebuit să se suspende din funcția de referent, dar nu s-a gândit la asta nici el, nici șeful său, primarul Laurențiu Gâdei.
Mai mult de atât, Ion Andone a fost menținut de primarul Laurențiu Gâdei atât în funcția de referent, cât și în mandatul de consilier local, iar după constituirea Consiliului Local, Ion Andone a avut o triplă calitate în administrația din Tg Bujor: referent în primărie, consilier local și viceprimar.
După câteva luni, Ion Andone a mai urcat o treaptă ierarhică, devenind chiar primar al orașului Tg Bujor. Șeful său, primarul Laurențiu Gâdei, a candidat la un mandat de deputat la alegerile parlamentare din decembrie 2020 și după ce Gâdei a devenit deputat PSD de Galați, în 2021 au fost organizate alegeri locale anticipate și Ion Andone a fost ales primar al orașului Tg Bujor.
În august 2022, ANI a emis o decizie prin care constata că primarul orașului Târgu Bujor, Ion Andone, fost viceprimar al orașului, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 28 august – 28 septembrie 2020 întrucât a participat la alegerile locale din 2020 în calitate de candidat pentru funcția de consilier local, fără a-și suspenda raportul de serviciu din funcția publică deținută în cadrul Primăriei Târgu Bujor, pe durata campaniei electorale și până în ziua ulterioară alegerilor.
„Totodată, Ion Andone s-a aflat în incompatibilitate și în perioada 29 septembrie – 2 noiembrie 2020 întrucât, după ce a fost ales în funcția de consilier local, a continuat să exercite funcția publică deținută în cadrul Primăriei orașului Târgu Bujor timp de încă 35 zile, deși raportul său de serviciu era suspendat de drept”, se mai preciza în decizia ANI.
Curtea de Apel Galați și „Înalta Curte” i-au respins contestația. A pierdut al 2-lea mandat de primar, dar și „restul” din primul mandat
Ion Andone a contestat decizia ANI la Curtea de Apel Galați. În dosarul nr 631/44/2022, magistrații s-au pronunțat în martie 2023, respingându-i contestația:
„Instanța: Respinge ca nefondată contestaţia formulată de reclamantul Andone Ion în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate. Cu recurs în 15 zile de la comunicare”, de spune în sentința nr 27/06.03.2023 a Curții de Apel Galați.
Andone a făcut recurs și dosarul a ajuns pe rolul „Înaltei Curți”, care s-a pronunțat de 26 iunie, respingându-i acțiunea:
„Instanța: Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant Andone Ion împotriva sentinţei civile nr. 27 din 06 martie 2023 a Curţii de Apel Galaţi –contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă”, se spune în hotărârea ÎCCJ.
Astfel, la două săptămâni după ce a câștigat alegerile de pe 9 iunie, obținând al 2-lea mandat de primar al orașului Tg Bujor, Ion Andone a ajuns nu numai în situația de a nu mai depune jurământul pentru al 2-lea mandat de primar, ci chiar de a fi suspendat din primul mandat de primar înainte de a-l încheia, adică pentru perioada iunie – septembrie, deoarece, ca urmare a pierderii procesului cu ANI, ar trebui să fie suspendat, prerogativele sale urmând să fie preluate de viceprimar.