Melissa Paul a devenit prima nomadă oficială a Croației
Vizitatorii din afara UE sunt bineveniți în Croația, cu condiția să se testeze sau să intre carantină.
Croația le face mai ușoară șederea celor care doresc să rămână mai mult, modificându-și legile. Astfel, sunt acordate permise de ședere pe un an celor care vin din afara Uniunii Europene și lucrează la distanță, cu condiția ca aceștia să nu aibă nevoie de vize turistice pentru a intra.
Pe 15 ianuarie, Melissa Paul a devenit prima nomadă oficială a Croației, potrivit CNN, în conformitate cu noua lege. „De fapt, am muncit de la distanță timp de 15 ani. Dețin propria mea companie, dar am avut și contracte cu companii din SUA, Marea Britanie și Mexic”, a declarat Melissa pentru CNN.
Își desfășoară afacerea din bucătărie
Melissa Paul s-a mutat inițial în Croația împreună cu soțul ei americano-croat. Când cuplul a divorțat, a aflat că nu are multe opțiuni de a continua să locuiască în Croația ca rezident. Dar noua lege i-a creat o oportunitate.
Acum își desfășoară afacerea din bucătăria casei în care locuiește, din orașul Labin, în nord-vestul Croației.
Nomazii digitali sunt oameni care pot lucra de la distanță, nu sunt nevoiți să locuiască într-un singur loc, și au nevoie doar de acces la internet. Ei aleg acest mod de lucru atunci când călătoresc prin lume.
E nevoie de câteva lucruri vitale
Specialiștii spun că există câteva lucruri vitale care trebuie să fie luate în considerare atunci când alegi țara în care să îți stabilești noul cămin digital. Aceste lucruri vitale pornesc de la prețul și viteza conexiunilor la internet, până la prețurile de închiriere și căutarea la distanță de locuri de muncă.
Estonia a câștigat nu demult atenția mass-media globală, fiindcă a fost prima țară care a introdus o viză pentru nomazii digitali. Exemplul Estoniei a fost urmat imediat de țări precum Barbados și Georgia.