19:47 • SOCIAL
Focșani: Centrul de vaccinare din Cartierul Sud este funcţional
Centrul de vaccinare din Cartierul Sud din orașul Focșani a devenit funcțional, începând cu luni, 15 februarie 2021. Investiţia s-a ridicat la aproximativ 1,1 milioane de lei.
Centrul a fost amenajat de Primăria Municipiului Focşani şi Direcţia de Asistenţă Socială Focşani.
În momentul de faţă, în cadrul centrului sunt 4 medici, 4 asistenţi şi 4 registratori, cu care au fost încheiate contracte de prestări servicii pe perioada campaniei de vaccinare.
Programul de lucru al Centrului este de luni până duminică, de la ora 8.00 până la ora 20.00 .
În prezent, numărul maxim de vaccinări pe zi este de 60, în prima zi înscriindu-se 56 de locuitori.
În ultimele zile însă, alţi 6 doctori şi 55 de asistenţi au depus cereri pentru colaborare cu Centrul de vaccinare, în afara programului lor de lucru şi în funcţie de disponibilitate.
Imunizarea se face cu Vaccinul AstraZeneca, recomandat pentru grupa de vârstă 18-55 de ani.