Adevărul trist care i-a fost ascuns actorului Jack Nicholson vreme de 37 de ani

Publicat: 15 feb. 2021, 06:30, de Andreea Borcilă, în LIFESTYLE , ? cititori
Adevărul trist care i-a fost ascuns actorului Jack Nicholson vreme de 37 de ani
Actorul Jack Nicholson / Arhivă personală

Jack Nicholson este unul dintre cei mai carismatici și mai cunoscuți actori americani, el însuși fiind un personaj în viața de zi cu zi. Cu toate acestea, un moment din trecutul său a fost, cu adevărat, dramatic pentru actor.

În anul 1974, pe când avea 37 de ani, actorul a aflat că tocmai mama sa, Ethel May Nicholson, nu a fost cea căruia i-a dat viață, ci June, femeia pe care o credea sora lui.

Actorul a crescut în familie, crezând că Ethel Nicholson și John Nicholson erau părinții lui. În realitate, erau bunici.

Felul în care a aflat adevărul a fost unul neobișnuit. Un reporter de la revista Time a fost cel care a descoperit informațiile în timpul unei cercetări mai amănunțite despre actor pentru a face un reportaj.

Cele două femei importante din viața lui Jack Nicholson muriseră cu câțiva ani înainte, în 1963, respectiv 1970, fără să-i dezvăluie cine este tatăl lui cu adevărat.

„Aș spune că a fost un eveniment destul de dramatic, dar nu a fost ceea ce aș numi traumatizant… La urma urmei, când am aflat cine era mama mea, eram bine din punct de vedere emoțional. De fapt, mi-a clarificat destul de multe lucruri. În orice caz, m-am simțit recunoscător”, a povestit la acea vreme Jack Nicholson.

John Joseph Nicholson s-a născut pe 22 aprilie 1937, fiind un actor, regizor, producător și scenarist american, renumit la nivel internațional, în special, pentru interpretările sale, deseori întunecate, ale personajelor nevrotice.

Jack Nicholson a fost nominalizat la Premiul Oscar de 12 ori și a câștigat trei dintre ele: două pentru cel mai bun actor principal și unul pentru cel mai bun actor în rol secundar. 

De altfel, este unul dintre cei doi actori nominalizați la un premiu al Academiei pentru actorie (fie pentru rol principal, fie pentru rol secundar) în fiecare deceniu începând cu anul 1960, celălalt actor fiind Michael Caine.

 A câștigat șapte premii Globul de Aur și a primit un premiu Kennedy Center în 2001.

În 1994, a devenit unul dintre cei mai tineri actori care au primit un premiu din partea Institutului American de Film.

Printre peliculele cinematografice importante, se numără Easy Rider (1969), Strălucirea (1980), Zbor deasupra unui cuib de cuci (1975), Mai bine nu se poate (1997), Batman (1989), Chinatown (1974), Totul despre Schmidt (2002) ș.a.