Alina Gorghiu anunță întoarcerea în țară a fugarilor Bonnie și Clyde de România: „Condamnați pentru contrabandă cu țigări”
Alina Gorghiu anunță întoarcerea în țară a fugarilor Bonnie și Clyde de România. Aceștia au fugit peste hotare ca să scape de condamnare, dar acum au fost întorși în România și se pregătesc să își ispășească pedeapsa.
Alina Gorghiu, despre întoarcerea fugarilor celebri
Alina Gorghiu a subliniat că, deși mulți dintre noi suntem conștienți de pericolele pe care tutunul le prezintă pentru sănătate, puțini realizează că acesta poate afecta și libertatea. Un exemplu elocvent în acest sens este cazul unui cuplu român, supranumit „Bonnie și Clyde de România”.
Cei doi, Mihaela Clisu și Toma Petru Clisu, au fost condamnați la cinci ani de închisoare pentru contrabandă cu țigări, dar au fugit din țară, fiind capturați și aduși înapoi recent din Marea Britanie.
Cei doi soți urmează să își ispășească pedeapsa în penitenciarele din România. În plus, ei se numără printre primii fugari care vor fi nevoiți să suporte costurile întoarcerii lor în țară, datorită aplicării legii „Fugarul Plătește”.
Această lege, care este deja în vigoare, a avut deja un impact semnificativ, iar aproximativ 40 de fugari sunt în prezent obligați să-și acopere cheltuielile de repatriere.
Ministrul a subliniat că această prevedere va fi aplicată tuturor celor care se vor întoarce în România având statutul de fugari. Astfel, țara noastră va avea de câștigat de pe urma lor din punct de vedere economic.
„Mulți dintre noi știm că tutunul poate să dăuneze grav sănătății, de data asta și libertății. Un exemplu clar e dat de Bonnie și Clyde de România. Sunt doi soți fugari, unul dintre ei este Clisu Mihaela și celălalt Clisu Toma Petru. Au fost condamnați la cinci ani închisoare, au fugit și i-am întors aseară din Marea Britanie.
Au fost condamnați pentru contrabandă cu țigări. Își vor executa pedeapsa în penitenciarele din România și vor fi unii dintre primii fugari obligați să-și plătească întoarcerea în țară. Pentru că legea Fugarul Plătește este deja în vigoare.
Ea a produs până acum efecte și cred că vreo 40 de fugari deja ar trebui să-și plătească întoarcerea în țară. De această prevedere se vor bucura toți care se vor întoarce în România și au avut calitatea de fugari. Zi bună”, transmite ministrul pe Facebook.