Primar din Buzău acuzat că s-a pus pe prăduială înainte să părăsească funcția
Într-un mesaj adresat cetățenilor comunei Ulmeni, Oprina Andrei(PNL), noul primar ales, a lansat o serie de acuzații la adresa fostului edil PSD – Valeriu Armeanu. Andrei mulțumește locuitorilor pentru încrederea acordată și informează că preluarea mandatului său va avea loc în toamnă. Până atunci, însă, actualul primar este acuzat că încearcă să lase haos în urma sa.
„Primarul încă în funcție încearcă să facă prăpăd în urma sa”, a declarat Oprina Andrei, menționând că în următoarea ședință de consiliu local, programată pentru joia viitoare, vor fi discutate trei proiecte controversate.
- Cetățean de onoare: Fostul primar și-a propus să devină cetățean de onoare al comunei, prin intermediul unui proiect susținut de consilierul local Munteanu Niculina. Oprina Andrei critică această inițiativă, subliniind că fostul edil nu merită această distincție, având în vedere că dispensarul local a fost construit fără avizul Ministerului Educației, containerele pentru școală stau nefolosite din cauza lipsei de curent electric, iar varul de pe pereții grădiniței noi începe deja să cadă.
- Majorarea taxelor și impozitelor: În mijlocul anului, fostul primar intenționează să majoreze taxele și impozitele cu 10%. Oprina Andrei consideră că această măsură este menită să arunce responsabilitatea asupra sa și a noului consiliu local, fostul primar evitând să o implementeze la începutul anului pentru a nu pierde susținerea alegătorilor.
- Concesionarea serviciului de salubrizare: Fostul primar plănuiește să concesioneze serviciul de salubrizare unei firme care va stabili prețurile după bunul plac, fără a ține cont de interesele cetățenilor.
Oprina Andrei face un apel la consilierii locali, indiferent de apartenența politică, să voteze împotriva acestor proiecte și ridică întrebări serioase despre moralitatea fostului primar.
În încheiere, noul primar aduce în discuție și posibile nereguli în legătură cu licitația pentru stația de epurare, sugerând că aceasta a fost divizată în trei părți pentru a ascunde costurile reale. „Tic-tac, primare!”, a avertizat Oprina Andrei, lăsând să se înțeleagă că urmează investigații serioase.
Vechiul primar PSD a retras proiectele de hotărâre controversate
Ulterior, Oprina Andrei a revenit cu un nou mesaj adresat cetățenilor din comuna Ulmeni, mulțumindu-le pentru susținerea acordată și anunțând retragerea proiectelor de hotărâre controversate propuse de fostul primar.
„Oamenii mei dragi, ca urmare a presiunilor pe care le-am făcut, proiectele de hotărâre privind cetățenii de onoare s-au retras. Este încă o dată dovada instabilității emoționale și manageriale a fostului primar, dar și mai mult dovada puterii pe care o avem atunci când acționăm împreună”, a declarat Oprina Andrei.
El a subliniat importanța unității și a acțiunii colective, afirmând că vocea comunității trebuie să fie auzită și respectată.
„Am tăcut prea mult, e timpul ca vocea noastră să se facă auzită, să nu mai acceptăm toate mizeriile care ne sunt aruncate sub nas!„, a continuat Andrei.
Noul primar a promis că va vota împotriva oricărui proiect neargumentat și nejustificat care aduce atingere demnității oamenilor din comună, reafirmându-și angajamentul pentru o administrație transparentă și responsabilă.