Criza prețurilor în energie: Ministrul Burduja a convocat o întâlnire de urgență
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a convocat o întâlnire de lucru cu ANRE, Transelectrica, OPCOM și asociațiile producătorilor, distribuitorilor și furnizorilor din energie pentru a analiza situația din Piața de Echilibrare și soluțiile posibile
Astăzi, 4 iulie, a avut loc la sediul Ministerului Energiei o întâlnire cu reprezentanții principalelor entități de pe lanțul energetic.
Întâlnirea a avut loc în contextul în care pe Piața de Echilibrare, în perioada recentă, s-au înregistrat creșteri ale prețurilor energiei electrice.
Sebastian Burduja, ministrul energiei: “Am sesizat că în ultimele zile pe piața de energie se întâmplă un fenomen care trebuie analizat cu celeritate, pentru a nu ajunge la o destabilizare a bunei funcționări a pieței. Așa cum am făcut de fiecare dată, luăm măsuri imediat ce sesizăm că anumite conjuncturi sau comportamente pot avea efecte negative asupra consumatorilor finali. O piață sănătoasă este cea în care există echilibru și stabilitate pe tot lanțul.
Bineînțeles, conform mecanismului actual de protejare a consumatorilor, volatilitatea prețurilor nu are niciun efect negativ asupra facturilor, prețurile fiind plafonate până la 31 martie 2025.
Pe termen scurt, le-am solicitat partenerilor de dialog să gândească și să prezinte soluții prin care să ne asigurăm că păstrăm un cadru stabil, iar pe termen mediu și lung accelerăm la nivelul ministerului investițiile în capacități de producere și de stocare a energiei.
În aceste zile, avem încă o dovadă a importanței proiectelor mari pentru România, care să ofere flexibilitate sistemului, precum centralele cu acumulare prin pompaj, centralele pe gaz și stocarea la nivel mare.
Din fericire, am reușit să punem pe drumul cel bun proiectul Tarnița – Lăpuștești și să atragem miliarde de euro pentru investiții în centrale pe gaz și capacități de stocare. Aceste investiții vor crea un cadru energetic sustenabil și cu prețuri corecte. Pe termen scurt, trebuie să identificăm soluțiile complementare necesare.”
Următoarea întâlnire va avea loc la mijlocul săptămânii următoare, când fiecare parte implicată în analiză va prezenta soluții concrete pentru o mai bună funcționare a pieței.
Prețuri excesiv de mari din Piața de Echilibrare
Potrivit specialiștilor din domeniu, prețurile excesiv de mari din Piața de Echilibrare pun presiune considerabilă asupra furnizorilor și producătorilor de energie regenerabilă, amenințând să destabilizeze întreaga piață energetică. Datele recente arată o creștere alarmantă a prețurilor medii și maxime în această piață. De exemplu, în februarie 2024, prețul maxim pentru deficit a ajuns la 6780,35 lei/MWh, iar în martie 2024 a urcat brusc la 13898,56 lei/MWh. În plus, în iunie 2024, prețurile estimate și publicate de Transelectrica au atins valori extreme, de -9.000 lei pentru excedent și 9.000 lei pentru deficit. Această tendință ascendentă indică faptul că furnizorii și producătorii de energie nu pot susține financiar aceste costuri pe termen lung.
Producătorii de energie regenerabilă se confruntă cu dificultăți semnificative din cauza acestor prețuri exagerate, iar în lipsa unei schimbări, aceștia riscă să nu-și poată acoperi costurile, ceea ce ar putea descuraja investițiile în acest sector și ar pune în pericol obiectivele de tranziție energetică. În Bulgaria, producătorii de energie solară se confruntă și ei cu prețuri de echilibrare nedisproporționate, care îi duc către faliment. Aceștia au protestat cerând autorităților să revizuiască metodologia de calcul a prețurilor de echilibrare pentru a preveni pierderile masive care amenință stabilitatea financiară a sectorului.
Furnizorii de energie se află într-o situație dificilă similară, având în vedere că conform OUG nr. 27/2022, li se recunoaște doar 5% din dezechilibrele valorice, iar componenta de furnizare este plafonată la 73 lei/MWh. Aceasta înseamnă că furnizorii sunt nevoiți să suporte pierderi semnificative, deoarece prețurile din Piața de Echilibrare depășesc acest procent considerabil.
Ce este Piața de Echilibrare
Piața de Echilibrare din România joacă un rol crucial în asigurarea funcționării stabile a Sistemului Energetic Național (SEN). Este o componentă esențială a pieței angro de energie electrică, unde se realizează achiziția și vânzarea de energie electrică în timp real pentru a echilibra cererea cu oferta.
Principalele funcții ale Pieței de Echilibrare sunt:
- Menținerea frecvenței și tensiunii la un nivel constant: Consumul de energie electrică variază continuu, în timp ce producția trebuie să rămână constantă pentru a menține frecvența și tensiunea în rețea la valori optime. Piața de Echilibrare permite ajustarea rapidă a producției sau a consumului pentru a compensa aceste variații și a asigura stabilitatea sistemului.
- Integrarea surselor intermitente de energie: Surse precum energia solară și eoliană au o producție variabilă, în funcție de condițiile meteorologice. Piața de Echilibrare facilitează integrarea acestor surse în SEN prin absorbția surplusului de energie când producția este ridicată și prin compensarea deficitului când producția este scăzută.
- Asigurarea securității în funcționare a SEN: Piața de Echilibrare joacă un rol important în prevenirea evenimentelor majore care pot afecta stabilitatea sistemului energetic. Prin acțiunile sale de echilibrare, Operatorul Pieței de Echilibrare (OPCOM) poate reduce riscul de pene de curent și poate menține un sistem energetic fiabil.
Participanții la Piața de Echilibrare:
- Producători de energie electrică: Vând energia electrică surplus pe piață.
- Furnizori de energie electrică: Cumpără energie electrică pentru a acoperi nevoile clienților lor.
- Consumatori dispecerizabili: Pot modifica consumul lor de energie electrică la solicitarea OPCOM.
- Comercianți de energie electrică: Speculează pe diferența de prețuri dintre piața pentru ziua următoare și Piața de Echilibrare.
Funcționarea Pieței de Echilibrare:
Piața de Echilibrare operează în timp real, cu mai multe licitații organizate pe parcursul zilei. OPCOM prognozează cererea și oferta de energie electrică pentru fiecare interval orar și stabilește prețul de echilibrare. Participanții la piață își pot depune ofertele de a cumpăra sau vinde energie electrică la un anumit preț. OPCOM selectează ofertele care permit atingerea echilibrului dintre cerere și ofertă la cel mai mic cost posibil.
Importanța Pieței de Echilibrare:
Piața de Echilibrare este esențială pentru o piață de energie electrică eficientă și competitivă. Permite integrarea surselor regenerabile de energie, asigură securitatea în funcționare a sistemului energetic și contribuie la reducerea prețurilor energiei pentru consumatori.