Parchetul European, funcțional și în România: ”PSD a votat împotrivă”
Senatorii USR-PLUS au anunțat că au votat în unanimitate proiectul de lege privind activitatea în România a Parchetului European condus de Laura Codruța Kovesi.
Astfel, infracțiunile cu fonduri europene pot fi investigate și în România.
”Cum era de așteptat, PSD a votat ÎMPOTRIVĂ, încercând să mai facă încă o dată scut în jurul penalilor și să îi protejeze pe cei care au fraudat fonduri europene” – susțin parlamentarii USR-PLUS.
Conform sursei citate, țara noastră este vizată de o procedură de infringement din partea Comisiei Europene pentru neîndeplinirea obligației de a comunica transpunerea normelor UE în legislația națională privind combaterea fraudelor cu fonduri europene și care afectează interesele financiare ale Uniunii.
Luând cuvântul în timpul dezbaterilor, senatoarea USR PLUS Simona Spătaru, vice-președinta comisiei Juridice din Senat a arătat că fraudarea fondurilor ne-a afectat economia, societatea și capacitatea de dezvoltare:
”Prin această lege contribuim la crearea unor proceduri comune de combatere a infracțiunilor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii și, implicit, ale noastre. Parchetul European va elimina din dificultățile existente în anchetarea corupției și fraudei de nivel înalt aplicând o procedură unitară rezultată din experiența acumulată de toate statele membre UE în lupta anti-corupție și a infracționalității trans-frontaliere” – spune senatoarea.