Pepenele verde, bun pentru hidratare, bun pentru inimă
Pepenele verde are reputația de sursă bună de apă, de hidratare în perioadele caniculare. Este adevărat, deoarece conține 91% apă, ceea ce este un mare avantaj. Dar pepenele verde conține și alți nutrienți și oferă și alte beneficii.
Multă apă, puține calorii
Deși este dulce la gust, totuși pepenele are un conținut scăzut în calorii. ”Unii oameni cred că are mult zahăr din cauza gusului, dar nu este cazul”, pne dr. Amy Ellis, dietetician și profesor asociat de nutriție la Universitatea din Alabama.
Iată dovada: 100 de grame de pepene are 38 de kcal, circa 8 g carbohidrați, ceea ce este mult sub ce oferă un măr, care are 14 g de zahăr, sau afinele, care conțin aproape 10 g pentru aceeași cantitate.
Datorită conținutului scăzut în zahăr, ne ajută să evităm creșterea nivelului de zahăr din sânge, dar să avem o senzație rapidă de sațietate, subliniază și Joanne Slavin, dietetician și profesor de științe alimentare și nutriție la Universitatea din Minnesota, citat într-un articol apărut recent în New York Times.
Nutrienți buni pentru inimă
Dar pepenele verde are și alte puncte valoroase: nu conține sodiu și nici grăsimi, ceea ce îl face bun pentru menținerea sănătății inimii. În acest sens, specialiștii care susțin rolul pozitiv al pepenului verde pentru inimă se bazează pe conținutul ridicat de citrulină (un aminoacid) și licopen, două elemente care pot proteja cordul.
Nu e ”pastilă magică”
”Pepenele verde nu este o pastilă magică”,spune dr. Amy Ellis, autor de studii, ”nu va înlocui medicamentele pentru hipertensiune arterială sau alte astfel de probleme. Dar dacă este inclus într-o dietă specială cu alimente bogate în nutrienți, poate fi un lucru bun pentru sănătatea vasculară”.
Cu măsură!
Dr. Mihaela Bilic, medic nutriționist, subliniază însă că pepenele conține acel zahăr care nu crește glicemia, adică fructoză, dar care nu este eliminată prin mișcare. În schimb, fructoza ajunge în ficat, care o transformă în grăsime. Specialistul subliniază că acest pericol apare atunci când mâncăm cantități mari de pepene.
„Fructele se mănâncă cu măsură, dacă vreți să nu vă “doară”… grăsimea de pe burtă. Ce ar fi vara fără o felie de pepene zemoasă, răcoritoare, plină de apă și de fructoză?! Fructoza, acel zahăr care nu crește glicemia, de acord, însă îngrașă tare, mai ales când fructele sunt mâncate în cantitate mare.
Când vine vorba de pepene, se bate pentru locul 1 cu cireșele și strugurii în topul alimentelor care afectează grav silueta. Fructoza nu poate fi consumată prin mișcare. Ea se duce în ficat, iar ficatul face din ea grăsime pe care o pune pe abdomen”, explică medicul nutriționist pe contul său de Instagram.