Marcel Ciolacu: Lucrările pe Valea Oltului ar trebui făcute noaptea, pentru a evita disconfortul

Publicat: 08 iul. 2024, 16:02, de Cristina Cohuț, în ACTUALITATE , ? cititori
Marcel Ciolacu: Lucrările pe Valea Oltului ar trebui făcute noaptea, pentru a evita disconfortul
sursa foto: google

Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că și-ar dori ca o parte din lucrările de pe Valea Oltului să fie făcute noaptea pentru a evita disconfortul, nu pentru a răspunde la proteste.

Întrebat la sediul PSD despre protestele șoferilor cauzate de închiderea circulației pe Valea Oltului, Marcel Ciolacu a precizat că, împreună cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, analizează posibilitatea desfășurării lucrărilor pe timp de noapte.

„Nu este un protest pe Valea Oltului, este un disconfort. Am văzut nişte imagini că au căzut nişte stânci. Totuşi, viaţa este prioritară, ca şi în cazul drogurilor. Cred că dreptul la viaţă este primul drept pe care îl avem”, a spus, luni, şeful Executivului.

„Împreună cu domnul Grindeanu, analizăm ca parte din lucrări să se facă pe timpul nopţii, dar ele trebuie făcute, era evident că se va crea un disconfort. Nu putem risca viaţa şoferilor, să pice stânci pe ei”, a mai spus premierul Ciolacu.

Referitor la închiderea circulației pe timpul zilei, Ciolacu a subliniat că disconfortul era inevitabil, dar nu se poate risca siguranța șoferilor din cauza posibilei prăbușiri a stâncilor.

Rute ocolitoare anunțate de CNAIR

Începând de luni dimineață, circulația rutieră pe DN 7, Valea Oltului, va fi închisă timp de o lună.

Mașinile nu vor putea circula între orele 06:00 și 20:00, cu excepția vehiculelor instituțiilor de intervenție, alături de echipaje ale constructorului.

Locuitorii din zonă vor avea două intervale speciale pentru a se deplasa la și de la locul de muncă. CNAIR a stabilit rute alternative, eliminând orice restricție, iar CFR a crescut numărul trenurilor.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat vineri mai multe rute ocolitoare pe perioada închiderii circulației pe DN7 Valea Oltului, între km 242+600 și km 250+000.

Pentru vehiculele cu Masa Totală Maxim Autorizată (MTMA) mai mare de 7,5 tone, variantele de ocolire sunt:
– București – Veștem (Sibiu) și retur: București – Ploiești – DN1A – Brașov – DN1 – Veștem – intersecție cu DN7;
– Pitești – Brașov și retur: Pitești – DN73 – A3 – Râșnov – Brașov;
– București – A1 Simeria și retur: București – A1 – Pitești – DN7 – Râmnicu Vâlcea – DN67 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1.

Variante alternative pentru aceeași relație sunt:
– București – A1 – Pitești – DN65 – DEx12 – Craiova – DN6 – Filiași – DN66 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1;
– București – A1 – Pitești – DN65 – DEx12 – Craiova – DN6 – Dr. Tr. Severin – DN6 – Lugoj – A6 – Nod Rutier Lugoj A1;
– București – DN6 – Alexandria – DN6 – Craiova – DN6 – Filiași – DN66 – Târgu Jiu – DN66 – Simeria – Nod Rutier Simeria A1;
– București – DN6 – Alexandria – DN6 – Craiova – DN6 – Dr. Tr. Severin – DN6 – Lugoj – A6 – Nod Rutier Lugoj A1.

CNAIR precizează că circulația vehiculelor între Râmnicu Vâlcea și punctul de lucru de la km 242+600, precum și între Sibiu/Boița și punctul de lucru de la km 250+000, se va desfășura pe DN7 conform reglementărilor legale în vigoare.

Pentru vehiculele cu MTMA mai mică de 7,5 tone, pot fi utilizate drumurile naționale și județene din apropierea sectorului închis circulației pe DN7.

În intervalele orare 7:30 – 8:00 și 16:30 – 17:00, măsura de închidere a traficului va fi temporar ridicată pentru a permite riveranilor să tranziteze sectorul de drum. Trecerea vehiculelor se va face sub supravegherea constructorului pentru a elimina orice risc pentru participanții la trafic și personalul implicat în lucrări.