Acuzații de pedofilie pentru angajatul unui loc de joacă. Ar fi agresat o fetiță de doar patru ani
Un incident șocant a avut loc în centrul orașului Ploiești. Un bărbat, angajat al unui loc de joacă pentru copii, este acuzat de tentativă de viol asupra unei fetițe de doar patru ani.
Acuzații de viol pentru un ploieștean
Conform relatărilor, evenimentul s-a petrecut marți după-amiază. Bărbatul ar fi ademenit-o pe fetiță într-o zonă izolată, ferită de camerele de supraveghere, și ar fi încercat să o abuzeze sexual. Speriată, micuța le-a povestit totul părinților, care, revoltați și îngroziți, au alertat imediat poliția.
În prezent, autoritățile desfășoară o anchetă pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Cu toate acestea, până acum, nu au fost găsite probe concrete care să confirme acuzațiile aduse bărbatului.
Surse judiciare au indicat că fetița ar fi fost ademenită într-o cameră lipsită de supraveghere video. Deși încă nu există dovezi clare, micuța le-ar fi povestit părinților detalii alarmante care sugerează tentativa de viol.
Copila a arătat gesturi care duc cu gândul la faptul că bărbatul nu avea cele mai bune intenții. Ancheta este în plină desfășurare, iar autoritățile fac tot posibilul pentru a descoperi adevărul și a lua măsurile necesare.