21:32, 19.11.2024 • SOCIAL
Cei doi pescari dați dispăruți marți seara au fost găsiți decedați
Doi pescari au fost dați dispăruți în Dunăre, marți seara. După căutările neîncetate ale pompierilor din Giurgiu și Teleorman, cei doi bărbați au fost găsiți morți la circa 30 de metri distanță de locul unde s-ar fi răsturnat cu barca.
La acțiunea de căutare au participat autospeciale, scafandri și bărci de la ISU Giurgiu și ISU Teleorman.
Pescarii au fost aduși la mal, însă echipajul de la Serviciul de Ambulanță nu a putut decât să constate decesul celor doi. În acest caz, polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Dispariția celor doi pescari în zona localității Suhaia a fost anunțată marți seara de un al treilea pescar, care a reușit să se salveze. Fluviul Dunărea se află sub avertizare de cod galben de creșteri de debite în perioada 12-19 februarie.
22:16, 11.11.2024 • ACTUALITATE