Haideți să împușcăm urși, e distractiv

Recent, m-am uitat la o emisiune pe un post de televiziune, probabil Viasat Explore, care, după „Căutătorii de aur din Australia” (o emisiune pe care o urmăresc cu sufletul la gură), difuza un program despre vânătoarea de urși Kodiak în Alaska. Acesta prezenta dificultățile și pericolele întâmpinate de vânători în confruntarea cu urșii, toate ambalate într-o poveste plină de „extaz” și „eroism”.

Dar ce eroism este în a ucide un animal sălbatic de la sute de metri distanță, folosind o armă cu lunetă și cu ghidul lângă tine care îți șoptește exact când să apeși trăgaciul? Mi-e o scârbă profundă față de acești așa-ziși vânători, care găsesc plăcere în a ucide animale mari, a căror reproducere este lentă și complicată. În universul meu moral, vânătoarea de plăcere este echivalentă cu arderea cărților.

Vânătoarea ca sport este o practică barbară ce ar trebui interzisă într-o lume civilizată. Totuși, în lumina recentelor evenimente tragice, precum moartea unei tinere de 19 ani pe traseul Jepii Mici din Bucegi, atacată de un urs, există tot mai multe voci care susțin reintroducerea cotelor de vânătoare pentru urși. Printre susținători se numără și primarul Claudiu Voicu din Siriu, o localitate cu numeroase cazuri de braconaj și atacuri de urși asupra gospodăriilor.

În prezent, Ministerul Mediului a emis un ordin pentru îndepărtarea a 481 de urși, dar mulți consideră aceste măsuri insuficiente și tardive. Activistii de mediu acuză autoritățile de încălcarea legislației europene și de ineficiență în gestionarea crizei.

Astăzi, Camera Deputaților se reunește în sesiune extraordinară pentru adoptarea Legii vânătorii. Pe ordinea de zi se află un proiect de lege care ar putea modifica și completa cadrul legal actual privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic.

Reintroducerea cotelor de vânătoare pentru urși este o soluție propusă în mod repetat de primari din zonele afectate, care argumentează că aceasta este necesară pentru protecția comunităților și a gospodăriilor. Cu toate acestea, este important să ne întrebăm dacă nu cumva această măsură nu face decât să perpetueze o cultură a violenței și a exploatării nesăbuite a faunei sălbatice.

Ceea ce se prezintă la televizor ca fiind o luptă eroică între om și natură, este de fapt un masacru bine regizat și asistat. Într-o lume unde respectul față de viață ar trebui să fie primordial, vânătoarea pentru divertisment ar trebui să fie o relicvă a trecutului. Trebuie să ne îndreptăm atenția spre conservare și coexistență pașnică cu fauna sălbatică, nu spre distrugere și dominare.

Îndemnăm autoritățile să găsească soluții alternative, bazate pe știință și bun simț, pentru a gestiona conflictele om-urs. Educația, măsurile preventive și intervențiile non-letale ar trebui să fie prioritare. Haideți să împușcăm ideea că uciderea pentru distracție este acceptabilă. Este timpul să arătăm adevăratul curaj: cel de a proteja și de a respecta viața în toate formele ei.