Unde se află satul în care locuitorii aleargă săptămânal cu primarul ca să-l ajute să slăbească
Mai mulți locuitori au decis să vină în sprijinul primarului Luciano Fregonese, în vârstă de 47 de ani, din Valdobbiadene, care intenţionează să slăbească. Astfel, aproape tot satul a ieșit la alergat cu acesta.
Valdobbiadene, renumit pentru vinul său spumant de excelență, este acum cunoscut și pentru un eveniment sportiv destul de neobișnuit: cursa de joi seara, condusă de primul său cetățean, Luciano Fregonese.
Potrivit informațiilor din presa locală, edilul cântărește nu mai puțin de 130 de kilograme. Cu toate acestea, nu a făcut niciodată un secret din dificultățile sale cu cântarul. Mai mult, chiar dacă nu are fizicul unui alergător de maraton, acesta posedă o determinare care nu se compară cu cea a unui atlet profesionist.
„Am fost numit „grăsan”, scris pe un perete„, spune el cu un zâmbet amar. Dar în loc să se simtă ofensat, Fregonese a decis să ia mingea la fileu și să transforme batjocura în motivație.
Citește și: Satul unde toate familiile se numesc la fel: Țepeș
Cursa de joi seara: Evenimentul sportiv neobișnuit care unește locuitorii
În fiecare joi seara, primarul își pune pantofii de jogging și, cu un zâmbet molipsitor, pornește pe străzile din Valdobbiadene.
Nu face acest lucru singur: tot mai mulți locuitori i se alătură în această inițiativă. De la un mic grup inițial, numărul participanților a crescut rapid, ajungând la peste 150 de oameni.
„La început erau doar câțiva, dar în fiecare săptămână se mai adăuga cineva”, povestește Fregonese, vizibil mișcat de susținerea primită.
Citește și: Unde se află cimitirul de animale din România
Sportul se îmbină cu discuțiile
Traseul nu e doar despre kilometri parcurși. Fiecare oprire le oferă cetățenilor șansa de a discuta cu primarul, de a semnala problemele și de a propune soluții.
Un stâlp de iluminat defect, un sac de deșeuri uitat, fiecare detaliu devine subiect de discuție pe măsură ce grupul avansează prin cartiere și printre rândurile de viță de vie. Această alergare s-a transformat într-un veritabil forum itinerant, în care administrația și cetățenii se întâlnesc într-un cadru informal și sănătos.
Luciano Fregonese susține că „Administrația îngrașă„, iar , „între prânzurile de lucru și întâlnirile cu susținătorii, mă îngraș cam zece kilograme pe an”. Un aspect interesant este și faptul că, odată cu greutatea acestuia, crește și legătura cu concetățenii săi. Confirmat pentru a treia oară ca primar, Fregonese a devenit o figură aproape iconică.
„Oamenii mă susțin, aleargă cu mine. Asta este ceea ce contează”, spune el, iar în ochii săi strălucește o lumină de recunoștință sinceră.