Vodafone face economie de energie de 50 MWh la centrele sale de date, cât consumă 350 de gospodării
Vodafone România a ajuns la o economie de energie în principalele sale centre de date de aproximativ 50MWh pe lună, echivalentul consumului a peste 350 de gospodării în aceeași perioadă de timp. Economia de energie a apărut ca urmare a instalării, în urmă cu șapte luni, a unor tehnologii avansate de răcire, prin programul de investiții demarat în 2019, destinat creșterii eficienței energetice a companiei și reducerii impactului asupra mediului.
“Ne-am luat angajamentul de a folosi energie 100% verde pentru derularea operațiunilor noastre și de a ne reduce la net zero amprenta de carbon până în 2040. Faptul că am scăzut consumul de energie în principalele noastre centre de date cu 350 MWh în doar șapte luni constituie pentru noi un reper important după o serie de inovații introduse cu succes în principalele site-uri mobile”, a declarat Cătălin Buliga, Director de Tehnologie Vodafone România.
Centrele de date sunt unități cu consum ridicat de energie în special din cauza sistemelor de răcire necesare asigurării temperaturii optime de funcționare a echipamentelor electronice. Astfel, sistemele de răcire generează între 40% și 50% din consumul total de energie al unui centru de date. Pentru diminuarea acestui consum, Vodafone România a adoptat și combinat o serie de tehnologii, printre acestea numărându-se Phase Change Material (PCM), Dynamic Thermal Management, cu senzori inteligenți controlați prin Inteligență Artificială, și sistemele pe bază de apă răcită (Chilled Water). Aceste tehnologii au fost implementate în centrele de date ale Vodafone din București, Cluj și Brașov, generând o economie de energie de 350 MWh în doar șapte luni de zile.
Generare de energie verde
Vodafone România a demarat instalarea de panouri fotovoltaice în unitățile sale pentru a genera energie verde. Cel mai recent proiect de acest fel a fost implementat în luna ianuarie a acestui an la centrul din Constanța, având o capacitate de 22 kWh și generând o economie de energie estimată la 15% în decursul unui an, respectiv 100% pe parcursul unei zile de vară.
Pentru înlocuirea generatoarelor clasice cu combustibil folosite ca soluții de back-up în cazul penelor de curent, Vodafone a experimentat cu succes în 2020 utilizarea unui generator bazat pe hidrogen într-unul din site-urile sale. Folosită inițial exclusiv în proiecte spațiale, soluția a fost astfel adaptată pentru telecomunicații, fiind o premieră în Europa.