Bianca Drăgușanu în vizorul poliției: acuzații de evaziune fiscală pentru vânzarea de haine de lux

Publicat: 18 iul. 2024, 12:13, de Mariana Olteanu, în LIFESTYLE , ? cititori
Bianca Drăgușanu în vizorul poliției: acuzații de evaziune fiscală pentru vânzarea de haine de lux

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 4, au efectuat percheziții într-un dosar de evaziune fiscală, vizând patru persoane. Printe persoanele vizate de acest dosar se numără și Bianca Drăgușanu. Vedeta este acuzată că ducea haine din Turcia şi le vindea sub marcă proprie, fără a declara veniturile. Vânzările se făceau online.

”Astăzi 18 iulie 2024, începând cu ora 07.00,  poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice –  Sector 4 pun în aplicare 6 mandate de percheziţie domiciliară şi patru mandate de aducere, într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În fapt, în perioada 2017- 2023, patru persoane, având calitatea de administratori ai unei societăţi comerciale, ar fi omis să evidenţieze în documentele contabile şi să declare la organele fiscale venituri în valoare de peste 2.400.000 de lei, provenite din comercializarea de articole vestimentare de lux”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.

Surse judiciare au confirmat că Bianca Drăgușanu este una dintre persoanele vizate în acest caz, alături de un fost polițist local. Ancheta relevă că suspecții aduceau haine de lux din Turcia (blanuri, paltoane, geci din piele) și le vindeau prin intermediul firmei Biancăi Drăgușanu, sub marcă proprie, fără a declara veniturile obținute.

În vederea administrării materialului probator, în cursul acestei dimineţi, sunt puse în executare şase mandate de percheziţie domiciliară şi patru mandate de aducere, emise pe numele banuitilor.

Valoarea estimată a prejudiciului adus este de  332.000 de lei.