Marcel Ciolacu lansează campania „Calificăm România” pentru accesul în programul Visa Waiver

Publicat: 18 iul. 2024, 13:18, de Mariana Olteanu, în POLITICĂ , ? cititori
Marcel Ciolacu lansează campania
Foto: RPTV.RO

Marcel Ciolacu a anunțat lansarea campaniei „Calificăm România” cu scopul de a include România în programul Visa Waiver, permițând astfel cetățenilor români să călătorească în Statele Unite fără vize. La începutul ședinței de Guvern de joi, Ciolacu a făcut o analogie cu fotbalul, subliniind importanța calificării României în acest program.

Totodată, Marcel Ciolacu face apel la români să aplice pentru reînnoirea vizelor pentru SUA până pe 30 septembrie.

”Lansăm astăzi campania Calificăm România şi ne propunem făcând o analogie cu fotbalul, să calificăm România în programul Visa Waiver, având destinaţia de a călători în Statele Unite fără vize”, a declarat Marcel Ciolacu, joi, la începutul şedinţei de Guvern.

Premierul a precizat că este important ca România să atingă o rată de refuz de maxim 3% .

”Există o oportunitate uriaşă, valabilă doar până pe 30 septembrie, de aceea rog toţi cetăţenii români care au vize valabile de tip B1 sau B2 şi cei care au avut o astfel de viză să aplice pentru reînnoirea vizei. Aşa vom atinge acea rată de refuz de maxim 3% şi sunt convins că, mobilizându-ne cât mai mulţi români în această campanie, vom călători în Statele Unite de anul viitor fără vize”, a mai afirmat premierul.

Cu toate acestea,  ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, nu pare atât de optimist. Recent, acesta afirma că țara noastră se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver.

„Până la sfârşitul anului fiscal american, care se termină la 1 octombrie anul acesta, suntem convinşi că va fi îndeplinit criteriul de a fi sub 3% rată de respingere din toate aplicaţiile cetăţenilor români pentru vize în SUA. 

Ambasada Statelor Unite a acordat anul acesta un număr uriaş de vize, cred că se vor apropia de 50.000, poate 60.000. Sunt foarte multe aplicaţii venite şi din mediul privat şi din mediul guvernamental şi credem că este o şansă foarte bună. 

Anul trecut fiscal, care s-a încheiat la 1 octombrie 2023, am fost la o rată de respingere de peste 8%, deci putem să fim anul acesta sub 3%”, a declarat ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru.