Valul de căldură se mai domolește. Cod portocaliu de caniculă în București
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, valul de căldură se mai domolește, dar în sudul țării, inclusiv în municipiul București, avem cod portocaliu de caniculă.
În această parte a țării, temperatura maximã va fi de 37…38 de grade și va persista disconfortul termic accentuat.
După-amiază și seara sunt prognozate înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, chiar vijelie.
Prognoza meteo pentru 19.07.2024 ora 09:00 – 20.07.2024 ora 10:00:
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, valul de căldură se va diminua, dar va continua să fie caniculă, noapte tropicală, disconfort termic accentuat și indice temperatură-umezeală (ITU) de peste 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 37…38 de grade, iar cea minimă de 20…22 de grade.
Cerul va fi variabil, dar după-amiaza și seara probabilitatea pentru înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului va fi în creștere.
În Bucuerști și în țară:
- București – 36°C, precipitații: 20%, umiditate: 40%, vânt: 21 km/h
- Baia Mare- 32°C, precipitații: 40%,umiditate: 53%, vânt: 10 km/h
- Cluj-Napoca- 33°C, precipitații: 20%, umiditate: 53%, vânt: 10 km/h
- Sibiu- 32°C, precipitații: 50%, umiditate: 55%, vânt: 10 km/h
- Craiova – 36°C, precipitații: 40%, umiditate: 42%, Vânt: 16 km/h
- Suceava – 28°C, precipitații: 0%, umiditate: 54%, vânt: 18 km/h
- Iași – 32°C, precipitații: 10%, umiditate: 45%, vânt: 21 km/h.