Trafic de persoane în Iași. Un bărbat supunea la muncă forţată trei persoane
Un bărbat din județul Iași a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de trafic de persoane și supunerea acestora la muncă forțată sau obligatorie. Potrivit anchetatorilor, încă din 2010, acesta ar fi obligat trei persoane cu dizabilități să muncească la o fermă fără să le plătească și fără să le ofere asistența medicală necesară, folosind amenințări pentru a le menține sub control.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitățile infracționale ale bărbatului.
Aceștia au transmis că bărbatul ar fi recrutat victimele prin inducerea în eroare în ceea ce privește remunerația, adăpostindu-le apoi la o fermă dintr-o comună din județul Iași. Prin acte de constrângere fizică și psihică, el ar fi exploatat aceste persoane, obligându-le să muncească forțat și fără remunerație.
Ancheta a mai stabilit că bărbatul ar fi exercitat o autoritate deplină asupra victimelor, refuzându-le plata pentru munca prestată și privându-le de mijloacele de subzistență și de accesul la tratamentele medicale adecvate afecțiunilor lor. În data de 18 iulie 2024, autoritățile au efectuat două percheziții domiciliare, în urma cărora au fost descoperite și ridicate mai multe probe.
Bărbatul a fost reținut inițial, iar ulterior, instanța a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Această măsură vine în contextul gravității faptelor și a necesității de a proteja victimele și de a preveni alte posibile abuzuri.