Bursa ideilor: milioane de dolari pentru propuneri de reciclare pe Lună
Având în vedere proiectatele misiuni „Artemis”, cu echipaj uman la bord, NASA caută soluții durabile pentru gestionarea deșeurilor în timpul misiunilor pe termen lung pe Lună.
În acest context, inițiativa LunaRecycle, din cadrul programului Centennial Challenges al agenției spațiale, urmărește să stimuleze proiectarea și dezvoltarea de soluții de reciclare pentru utilizarea pe suprafața Lunii și/sau în interiorul habitatelor lunare presurizate. Programul vizează reducerea fluxurilor de deșeuri solide în timpul misiunilor de lungă durată pe Lună din cadrul programului Artemis, precum și îmbunătățirea sustenabilității viitoarelor explorări spațiale.
„Pe măsură ce NASA se pregătește pentru viitoarele misiuni umane în spațiu, va fi necesar să se ia în considerare modul în care diferitele fluxuri de deșeuri, inclusiv deșeurile solide, pot fi reduse la minimum, precum și modul în care deșeurile pot fi stocate, prelucrate și reciclate într-un mediu spațial, astfel încât să fie necesară returnarea pe Pământ a unui număr redus sau inexistent de deșeuri” arată preambulul unei oportunități de contract pentru faza 1 a LunaRecycle Challenge.
Cu atât de multe misiuni care se îndreaptă spre Lună, atât private, cât și guvernamentale, unii oameni de știință susțin că omenirea a intrat într-un nou „antropocen lunar”, marcat de o epocă în care oamenii încep să modifice Luna pentru totdeauna. La urma urmei, misiunile lunare anterioare cu echipaj au lăsat pe suprafața lunară accesorii pentru aselenizare, steaguri, echipamente pentru experimente științifice, mingi de golf și chiar excremente umane.
Prin acest nou program, NASA dorește să reducă impactul pe care astronauții îl au asupra Lunii. Cu toate acestea, stabilirea unei prezențe pe termen lung pe suprafața lunară va necesita transportarea unei cantități mari de marfă de pe Pământ pe Lună. Pe cale de consecință apare nevoia unor procese de reutilizare și reciclare care să minimizeze perturbarea mediului lunar. La ora actuală, articolele de zi cu zi, cum ar fi hârtia, cartonul, materialele plastice, metalele, textilele și sticla, reprezintă peste 50 % din deșeurile solide municipale din SUA, iar doar 40 % din aceste deșeuri sunt reciclate.
NASA își propune să abordeze frontal acest deficit de reciclare cu LunaRecycle. „Această provocare se va concentra asupra abordărilor de reciclare pentru materiale foarte asemănătoare cu materialele care sunt dificil de reciclat”, se arată în proiectul de regulament.
„Provocarea are potențialul de a evidenția abordări complet noi ale reciclării; procese care îmbunătățesc eficiența energetică și eficiența apei; procese care reduc ieșirile neutilizabile și emisiile toxice; și soluții la scară mai mică care ar putea fi implementate în comunități într-un mod mai distribuit decât instalațiile de reciclare actuale.”
LunaRecycle Challenge va avea două piste de concurs, inclusiv o pistă „geamăn digital” care solicită participanților să proiecteze un model virtual al unui sistem care poate recicla unul sau mai multe fluxuri de deșeuri solide pe suprafața lunară și să fabrice unul sau mai multe produse finite. În plus, pista de construcție a prototipului se concentrează pe proiectarea și dezvoltarea de hardware real capabil să recicleze unul sau mai multe tipuri de deșeuri solide pe suprafața lunară.
Acest lucru va contribui la satisfacerea unei nevoi pe care NASA o are în vedere pentru „o varietate de produse finale care pot utiliza integral sau parțial materiale create în urma procesului de reciclare”, se arată în proiectul de norme.
Această competiție va consta în două faze, începând cu abordarea de către fiecare echipă a detaliilor tehnice ale soluțiilor propuse pentru a fi analizate de un juriu.
Finanțarea totală pentru LunaRecycle Challenge este de 3 milioane de dolari, din care un milion de dolari este alocat pentru faza 1, iar 2 milioane de dolari sunt rezervate pentru faza 2. Înscrierea pentru faza 1 începe în septembrie, iar dosarele trebuie depuse până la 31 martie 2025. Jurizarea va începe în luna mai, după care vor fi anunțați câștigătorii, împreună cu regulile fazei 2.