Citostatice esențiale pentru pacienții oncologici lipsesc din țară
Medicul oncolog Adrian Udrea anunță că lipsesc din țară șase citostastice extrem de necesare bolnavilor de cancer. Acesta este obiectul scrisorii deschise pe care medicul a adresat-o Ministerului Sănătății, Casei de Asigurări de Sănătate și Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.
Chiar dacă nu e o noutate, de această dată, potrivit medicului Udrea din Cluj, situația este gravă, întrucât din cauza lipsei mai multor citostatice sunt întrerupte tratamentele.
Medicul oncolog Adrian Udrea subliniază că pacienții aflați în situații critice fac împrumuturi pentru a-și cumpăra aceste medicamente din Germania, Austria sau Ungaria.
”Problemele astea revin tot timpul, dar acum sunt mai grave. Până acum aveai un citostac două care lipseau, acum sunt mai multe, iar unele dintre ele sunt critice. Oamenii sunt sătui de problemele astea. Noi le spunem de unde să facă rost, iar ei îşi cumpără din Germania, din Austria, uneori din Ungaria. Se împrumută probabil, fac rost de undeva de fonduri şi îşi cumpără prin prieteni, rude, cunoştinţe”, explică medicul Adrian Udrea.
Cu această situație gravă se confruntă nu numai pacienții oncologici din Cluj, ci din toată țara, deoarece aceste citostatice lipsesc total și chiar dacă spitalele au bani să le achiziționeze nu au de unde.
Sunt citostatice care fac parte din tratamentul de bază pentru leucemie, cancerele pulmonar, mamar și pancreatic.
O explicație a acestei situații o oferă farmacist Beatrice Speteanu, președinta Asociației Framaciilor Tradiționale și a Practicienilor (AFTAP), pentru TVR: ”Una dintre fabrici a fost închisă şi nu mai au cum sa producă această substanţă. Celălalt producător care era la noi pe piaţă nu are cum să aducă atât de mult cât să suplimenteze lipsa primului distribuitor. În ceea ce priveşte fondurile vedem cum va fi spre sfârşitul anului, când la fel ca anul trecut, spitalele nu aveau bani să le achiziţioneze, chiar dacă ele se găseau la noi în ţară”.