”Timbrul Buddha”, încă un drog extrem de periculos, găsit și la noi
La un control de rutină, polițiștii au descoperit ”Timbrul Buddha” la un pasager aflat într-un autoturism oprit în municipiul Cluj Napoca.
Este vorba despre un tânăr în vârstă de 28 de ani, din județul Hunedoara, care megea la un festival nu oricum, ci cu drogul ”Timbrul Buddha” , dar și cu ecstasy, amfetamină și crystal, alte droguri de mare risc.
În urma perchezițiilor la domiciliul traficantului s-au descoperit nu numai droguri, ci și cântare speciale, și plicuri cu doze de drog etc.
Ce este ”Timbrul Buddha”
”Timbrul Buddha” intră în categoria drogurilor. Este o hârtie absorbantă, care se introduce în LSD. După introducerea în LSD lichid, se usucă și se plasează sub limbă, având un efect halucionogen. De asemenea, în funcție de doză și frecvență, acest drog poate fi letal chiar și în cazul persoanelor care sunt experimentate.
LSD, abrevierea folosită pentru dietilamida acidului lisergic, reprezintă un compus chimic sintetic extrem de potent din clasa psihedelicelor. Acest compus este folosit în special ca drog recreativ, pentru efectele hipnotice. În functie de doză, simptomatologia dată de consumul de LSD poate varia de la manifestări ușor-moderate până la alterarea severă a stării de dispoziție și a percepției.
Tânărul a fost arestat pentru trafic de droguri.