Încă o noapte de teamă pentru locuitorii județului Tulcea
Autoritățile din Tulcea au emis un mesaj de tip Ro-alert pentru zona de nord a județului Tulcea, în noaptea de marți spre miercuri. Prin acesta informa populația despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, pe teritoriul din apropierea graniței cu Ucraina.
Mesajul Ro-Alert a fost emis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în cursul nopții, în jurul orei 02:20, pentru a informa populația din județul Tulcea despre posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian, pe teritoriul din apropierea graniței cu Ucraina.
„Mesajul RO-alert a fost emis după ce structurile cu rol de apărare și supraveghere a granițelor României au observat, în jurul orei 02:10, mai multe obiecte (drone) care se apropiau de zona de nord a județului Tulcea. Menționăm că rolul mesajului este unul de informare și prevenire a populației din zona în care acesta este transmis și trebuie tratat ca atare! Trebuie să urmărească indicațiile din mesaj și nu trebuie să intre în panică”, a transmis, în această dimineață, ISU Tulcea.
Potrivit sursei citate, structurile de apărare a teritoriului țării, dar și cele de ordine publică sunt pregătite să ofere tot suportul necesar persoanelor care solicită acest lucru și precizează faptul că nu zone din teritoriul nostru sunt vizate de atacurile Federației Ruse.
În cursul nopții trecute au fost 10 apeluri la numărul unic de urgență 112 privind sunetul produs de explozii. Cele mai multe apeluri au fost din municipiul Tulcea, iar acestea semnalau faptul că se aud explozii, dar au fost și apeluri prin care cetățenii solicitau informații, iar operatorii dispeceratului din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea le-au oferit toate informațiile solicitate pentru a înțelege că ceea ce aud se întâmplă pe teritoriul ucrainean.
La ora 03:46, alerta aeriană a încetat.