16:27, 07.11.2024 • Energie
Unitatea 1 de la Centrala nucleară Cernavodă a fost reconectată la rețeaua națională
SN Nuclearelectrica SA a anunțat, joi, că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost reconectată la sistemul energetic național, după o deconectare automată survenită în seara zilei de 19 iulie 2024.
Incidentul nu a avut nici un impact asupra securității nucleare.
Reconectarea s-a realizat conform procedurilor aplicabile, în condiții de siguranță, fără a afecta securitatea nucleară, personalul sau populația, arată un comunicat al companiei Nuclearelectrica, publicat la Bursa de Valori București (BVB).
Indicele BET NG, al companiilor de energie și utilități, era pe minus, cu 0,08 la sută, la 30 de minute după deschiderea pieței.