Întâlnire informală Ciolacu – Orban. Ce au discutat premierii
Astăzi, premierul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire informală cu omologul său maghiar Viktor Orban. Cei doi au discutat despre un proiect major pentru cele două țări: calea ferată de mare viteză Budapesta – București.
„Am avut astăzi o discuție pragmatică cu Prim-Ministrul Ungariei, domnul Viktor Orban, pe subiectele de interes comun ale cooperării noastre bilaterale. Schimburile noastre comerciale se ridică la aproximativ 13 miliarde de Euro și am agreat împreună cu omologul maghiar că există în continuare un potential neexploatat”, a scris Marcel Ciolacu pe contul său de Facebook.
„I-am transmis premierului Orban că dorim să lucrăm împreună pentru consolidarea unei agende bilaterale pozitive, în beneficiul cetățenilor noștri, indiferent de etnie. Totodată, am convenit să începem studiile de fezabilitate privind realizarea unui proiect fanion la nivel bilateral – legătura feroviară de mare viteză Budapesta–București, un proiect strategic, de interes regional, cu impact la nivelul rețelelor feroviare din regiunea Europei Centrale”, a detaliat premierul român.
„Ungaria deține Președinția Consiliului UE în acest semestru, iar, în această calitate, România se bazează pe acțiunea onestă a Ungariei pentru consolidarea Agendei strategice europene. Totodată, i-am mulțumit Prim-ministrului Viktor Orban pentru susținerea fără echivoc a aderării României la spațiul Schengen și cu frontierele terestre”, a spus, în încheiere, Marcel Ciolacu.
Viktor Orban a sosit în România cu ocazia celei de-a 33 – a ediții a Universității Maghiare de Vară de la Băile Tușnad. El urmează să țină un discurs în fața participanților în cursul zilei de sâmbătă.