Sforarul „Vuitton” al Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, artizanul haosului de la Otopeni și al dezastrului de la Tarom
De vreo doi ani, principalul artizan al haosului de la Aeroportul Otopeni, dar și al dezastrului financiar și managerial de la compania Tarom, este sforarul „Vuitton” al Transporturilor, secretarul de stat Bogdan Mîndrescu.
„Marile” performanțe a sforarului „Vuitton” de la Transporturi au fost omologate la Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) și Tarom, pentru că Bogdan Mîndrescu a fost desemnat de ministrul Sorin Grindeanu să coordoneze domeniul aerian. Și atât de bine l-a coordona,t încât abia în urmă cu câteva zile s-au numit, în sfârșit, la Tarom, pentru un mandat de patru ani, cei șapte administratori și directorul general.
Până acum, la Tarom era ca-n gară, directorii se schimbau la patru sau șase luni, iar administratorii erau numiți pe patru luni sau două luni. Ca urmare a acestui provizorat prelungit și întreținut de sfoarul „Vuitton”, s-a ajuns ca Tarom să înregistreze pierderi financiare uriașe, pentru că, fiind provizorat, nimeni nu-și asumă responsabilitatea actului managerial.
Un specialist în agronomie, impus de Mîndrescu administrator la CNAB
Haosul administrativ este și mai mare la CNAB, pentru că sforarul „Vuitton” al Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, n-a dorit de doi ani de zile să existe un consiliu de administrație cu mandat de patru ani, așa cum prevede legislația în vigoare. El a preferat ca cei șapte membri ai bordului administrativ să aibă mandate provizorii, la fel cum este și cel al directorului general. Așa s-a întâmplat ca în CA de la CNAB să ajungă secretarul de stat de la MApN, Eduard Bachide, specialist în agroturism și agronomie, cel care a montat, în 2018, un țarc pentru presă în fața sălii de ședință a Camerei Deputaților, vrând să facă ordine între reporteri și cameramani. Tot sforarul „Vuitton” l-a impus director general la CNAB pe Gabriel Bulgaru, licențiat în căi ferate, drumuri și poduri.
„Umflatul de Mîndrescu taie și spânzură la Otopeni”
PUTEREA a semnalat de mai multe ori că sforarul „Vuitton” al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, secretarul de stat Bogdan Mîndrescu, este principalul vinovat pentru haosul generat în ultima perioadă pe Aeroportul Otopeni, ca urmare a combinațiilor țesute de acesta.
Și cel mai elocvent caz este cel al climatizării din aeroport, dar nu trebuie uitat nici episodul spăgilor uriașe pentru spațiile comerciale din aeroport, unde, în interceptările DNA, Bogdan Mîndrescu era „vedetă” (Interceptări în scandalul Aeroportul Otopeni: Umflatul de Mîndrescu taie și spânzură). Practic, tot haosul de la Aeroportul Otopeni și dezastrul financiar și managerial de la TAROM poartă un singur nume: Bogdan Mîndrescu!