UDMR vrea din nou la guvernare! Ionuț Stroe, PNL: ”Așteptăm să respecte Constituția României și poporul român”
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a reacționat la declarația fostului ministru al Mediului de la UDMR, Tanczos Barna, conform căreia, după alegeri, maghiarii din România „vor fi mai aproape de autonomie”.
Stroe a subliniat că „Cu cât vor fi «mai aproape» de tema autonomiei, cu atât vor fi mai departe de viitoarea guvernare”, adăugând că politicianul UDMR ar trebui să respecte Constituția.
„Înțeleg că fostul ministru al Mediului afirmă că se apropie tot mai mult de tema autonomiei. Omițând faptul că această temă a generat tensiuni și nu a contribuit pozitiv la relațiile interetnice din România timp de peste 30 de ani, prefer să nu menționez nici că a fost folosită pentru menținerea unor persoane în funcții parlamentare. În esență, este pur și simplu tema electorală constantă a UDMR”, a transmis purtătorul de cuvânt al PNL.
Stroe a subliniat că alegerea ține de UDMR și a adăugat: „E alegerea lor, dar vă pot asigura un lucru pe deplin: din perspectiva PNL, cu cât se apropie mai mult de tema autonomiei, cu atât se îndepărtează mai mult de viitoarea guvernare despre care a vorbit la Tușnad. Respectăm comunitatea maghiară din țara noastră, la fel cum respectăm toate comunitățile etnice din România și așteptăm ca și domnul Tanczos Barna să respecte Constituția României și poporul român în egală măsură”, a mai adăugat Stroe.
Senatorul UDMR Tanczos Barna, fost ministru al Mediului din partea UDMR, a afirmat la Băile Tușnad că obiectivul partidului său este de a participa din nou la guvernare după alegerile din acest an, iar maghiarii din România se vor apropia de autonomie.
„Da, cu siguranță vom fi mai apropiați de autonomie, pentru că autodeterminarea nu este ceva de evitat sau de neglijat, este o practică europeană, cu o istorie de decenii în anumite state membre ale Uniunii Europene”, a declarat Tanczos Barna.