Grindeanu făcut KO de Rafila: Spitalul Clinic CF 2 București nu poate fi transferat la UMF Carol Davila
În goana disperată a ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, de a scăpa cât mai repede de cele 15 spitale CFR a primit o lovitură incredibilă din partea ministrului Sănătății, Alexandru Rafila.
Unul dintre cele mai râvnite spitale CFR de care ministrul Transporturilor vrea să scape cât mai repede este Spitalul Clinic CF 2 București. Practic, Sorin Grindeanu vrea ca acest spital să fie dat gratis Universității de Medicină „Carol Davila” din București, deși se încalcă întreaga legislație în vigoare. Ca atare, Ministerul Transporturilor a emis mai multe acte normative în acest sens, dar toate au fost și sunt lovite de nulitate. Însă, ministerul condus de Sorin Grindeanu insistă să scape de Spitalul Clinic CF 2 și a emis un nou proiect de act normativ în acest sens.
„Din proiectul de Hotărâre a Guvernului nu se poate deduce despre ce patrimoniu este vorba”
Dar, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, mai avea doar puțin să scrie că Sorin Grindeanu este paralel cu legislația în vigoare, fapt pentru care a dat aviz negativ proiectului de lege privind trecerea Spitalului Clinic CF 2 la UMF „Carol Davila”. „Din proiect nu se poate deduce despre ce patrimoniu este vorba, având în vedere că potrivit art. 31, alin 1 din Codul Civil acesta include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia, sens în care norma de proiect trebuie reformulată”, se menționează în răspunsul lui Rafila către Grindeanu. Mai mult, „Dispoziția de la art.1, alin.6, este lipsită de temei legal deoarece OUG nr.41/2023 nu face referire la posibilitatea ca unele bunuri să rămână în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. De altfel, conținutul normativ propus este lipsit de calitate și precizie, fiind dificil de identificat intenția de reglementare”.
Rafila: „Ministerul Educație nu are rețea sanitară proprie”
Totodată, Alexandru Rafila îl avertizează pe Sorin Grindeanu că „UMF Carol Davila nu este ordonator principal de credite, în timp ce Ministerul Educației este ordonator principal de credite, dar nu este minister/instituție cu rețea sanitară proprie, este necesară modificarea și/sau completarea cadrului legal existent”. În plus, „precizăm că Ministerul Educație nu are rețea sanitară proprie”. Ca atare, „Vă restituim neavizat proiectul de hotărâre a Guvernului privind transferului Spitalului Clinic CF 2- București din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Universității de Medicină Carol Davila, București, instituție de învâțământ de stat și de cercetare, cu personalitate juridică, de interes public, aflată în coordonarea Ministerului Educației”. Practic, ministrul Alexandru Rafila nu a avizat proiectul de trecere gratuită a Spitalului Clinic CF 2 către UMF Carol Davila pentru că este o uriașă ilegalitate pusă la cale de Sorin Grindeanu.