Iaht cu milionari, scufundat în Grecia (VIDEO)
Mai mulți milionari au fost la un pas de tragedie după ce iahtul pe care se aflau s-a scufundat în Grecia. Momentul a fost suprins de mai mulţi oameni aflaţi în apă la acel moment.
Totul s-ar fi întâmplat după ce unul dintre membrii echipajului a lăsat o uşă laterală deschisă prin care a intrat un volum mare de apă odată cu schimbarea vremii, scrie presa locală.
Protothema informează că cei cinci turiști aflați la bord au debarcat în siguranță, împreună cu echipajul. La fața locului se află o ambarcațiune privată, iar doi paznici portuari monitorizează situația. Un scafandru este așteptat să inspecteze recifele locale. Potrivit Marine Traffic, iahtul este acum staționar.
Ethos a fost livrat în 2014 și prezintă un design exterior realizat de Luca Dini Design & Architecture, în timp ce interiorul a fost creat de Bergman Design House, iar arhitectura navală este semnată de Tecnomar. Iahtul poate găzdui până la 12 oaspeți în cinci cabine.