Leoni Bistrița dă primele preavize pentru concedierea a 259 de angajați
Producătorul de componente și cabluri auto, Leoni Bistrița a început, pe 1 august, transmiterea primelor preavize de concediere, pentru 155 de muncitori și 104 pentru personalul administrativ TESA.
În preavizele date de companie este precizată valoarea compensațiilor, pe care le vor primi salariații la plecarea din firmă.
Cei mai mulți dintre cei 155 de muncitori sunt necalificați și lucrează la ansamblarea și montarea pieselor, iar din personalul TESA, cei mai mulți sunt magazineri, controlori calitate, manipulanți de mărfuri, dar și ingineri de producție, 10 la număr.
Potrivit unei decizii luată împreună cu sindicatul, angajații care lucrează de mai puțin de un an vor primi un salariu compensatoriu, cei care lucrează între 1 și 10 ani – 3 salarii compensatorii, iar cei cu o vechime mai mare de 10 ani vor pleca din firmă cu cinci salarii compensatorii.
”Șansele celor care vor fi demiși nu sunt foarte roz. Majoritatea lor sunt muncitori necalificați. La angajare, pe cei de la Leoni i-a interesat doar să știe să scrie, să citească și să vorbească. Este probabil destul de greu pentru un salariat care nu are efectiv o meserie să își găsească acum un loc de muncă. (…) În ultimele patru luni, mai mulți oameni au fost plătiți cu trei sferturi din salariu sau au fost obligați să-și ia zile de concediu fără plată. Pentru a se menține numărul de salariați au lucrat la 75% din capacitate, prin rotație, și-au consumat zilele de concediu, și-au luat concediu fără plată”, a explicat Marinel Strugar, preşedintele Sindicatului Independent Leoni Bistriţa
În fapt, programul de lucru a fost redus pentru peste 700 de salariați de la 5 la 4 zile, încă din lunile februarie, martie și aprilie.
Compania a precizat că decizia a fost luată ”în urma unei analize detaliate a situației economice și operaționale actuale în zona electromobilității”.
”Leoni Bistrița anunță reduceri de personal, în vederea eficientizării și stabilizării operațiunilor. În contextul economic generat de scăderea drastică a comenzilor pentru vehicule electrice, Leoni Bistrița este nevoită să ia măsuri pentru consolidarea și stabilizarea sustenabilă a operațiunilor fabricilor din Bistrița.
În urma unei analize detaliate a situației economice și operaționale actuale în zona electromobilității și ca urmare a informării de către managementul companiei a organizației sindicale, s-a decis reducerea numărului de angajați cu până la 10%. Această măsură este necesară pentru a menține competitivitatea și viabilitatea pe termen lung a companiei.
Pentru a asigura un proces de reducere echitabil și transparent, vor fi aplicate criterii de evaluare obiective, care vor ține cont de evaluarea anuală a performanțelor profesionale, vechimea în cadrul companiei, competențele și calificările individuale, precum și necesitățile operaționale ale fiecărui departament. De asemenea, în cadrul acestui proces, categoriile vulnerabile (angajați care sunt părinți unici etc.) vor beneficia de protecție suplimentară.
Aceste criterii sunt adoptate pentru a minimiza impactul social și pentru a asigura un tratament corect și echitabil pentru toți angajații noștri.
De asemenea, înțelegând consecințele pe care o astfel de decizie le poate avea asupra angajaților afectați, Leoni Bistrița va oferi suport în găsirea de noi oportunități de angajare.
Știm că astfel de decizii sunt dificile și apreciem în mod deosebit dedicarea și eforturile fiecăruia dintre colegii noștri, într-o perioadă plină de provocări în industria auto, însă această măsură este absolut necesară pentru a putea continua să construim un mediu de lucru stabil și sustenabil pentru viitor”, precizează un comunicat al companiei.
Leoni Bistrița avea în 2023 peste 4.300 de angajați, o cifră de afaceri de 1,8 miliarde lei și un profit de 48,9 milioane lei.
Leoni este un furnizor global de fire, fibre optice, cabluri și sisteme de cabluri, precum și de servicii conexe pentru sectorul auto și alte industrii.
Grupul de firme are aproximativ 95.000 de angajați în 27 de țări și a realizat în 2023 vânzări consolidate de 5,46 miliarde de euro.
Cu o forță de muncă de aproape 12.000 de angajați, cu o cifră de afaceri in 2023 de peste 728 milioane euro și cu peste 97 de milioane de euro virați către bugetul de stat în 2023, Leoni este unul dintre cei mai importanți angajatori din țară.
Din portofoliul Leoni România fac parte cei mai importanți producători auto mondiali, iar aproape 3.000 dintre furnizorii Leoni România sunt locali.