Droguri și șoferi: Testare unitară la nivelul întregii țări
Testarea pentru consumul de substanțe psihoactive înainte de a fi la volan va fi ”unitară la nivelul întregii țări”, a anunțat ministrul Sănătății. Astfel toate cele 42 de institute de medicină legală și servicii de medicină legală din țară vor avea aparatele necesare până la sfârșitul acestui an.
Ministrul precizează că testele pentru depistarea drogurilor din probele biologice sunt realizate de biochimiștii și biologii din serviciile de medicină legală și nu de medicii legiști.
În privința procedurii de testare, ministrul Sănătății a explicat că se face în ”doi pași”.
”Testarea are doi paşi: o testare calitativă, care spune: da sau nu, este sau nu este drog, şi o testare mai laborioasă, care poate să depăşească 72 de ore, e vorba despre testarea cantitativă. Şi atunci, nu se pune problema că testele nu sunt bune, orice test poate să dea şi un rezultat fals-pozitiv, dar asta e o probabilitate destul de mică”.
În legătură cu medicamentele care pot să da rezultate pozitive la testele rapide, ministrul Rafila a spus:
”Nu este vorba de spre Paracetamol sau de Antinevralgic sau de Aspirină. E vorba despre medicamentele care conțin codeine. Codeina este un derivate de morfină, ca să înțelegem de ce discutăm de un astfel de preparat. Există diverse combinații care conțin codeină”.
În acest sens, ,inistrul Rafila a subliniat că există două liste cu medicamente: ”o listă de substanțe interzise (…) și care pot să altereze capacitatea de a conduce vehicule și cea de-a doua este lista cu substanțe care se găsesc în mod obișnuit în diverse preparate farmaceutice și e bine ca lumea să fie avertizată că acele substanțe ar putea da un test pozitiv. La Ibuprofen, când se face testul la IML, nu mai este pozitiv”.