De ce strigătul Soranei Cîrstea merită ascultat: O radiografie a decăderii sportului românesc
Sportul românesc, odinioară un veritabil motiv de mândrie națională, se află acum într-o stare de agonie perpetuă, subminat de lipsa cronică de investiții și interes din partea autorităților. Discursul manifest al Soranei Cîrstea, sprijinit de campionul olimpic David Popovici, scoate la iveală o realitate tristă: sportivii români sunt folosiți pe post de pioni politici, iar performanțele lor remarcabile sunt doar niște accidente fericite într-un sistem disfuncțional. În acest articol, vom analiza principalele probleme ale sportului românesc și de ce declarațiile Soranei sunt mai mult decât justificate.
Lipsa investițiilor și infrastructura deficitară
Unul dintre cele mai mari obstacole pentru sportivii români este infrastructura dezastruoasă. Multe baze sportive sunt învechite sau complet nefuncționale. De exemplu, stadioanele și sălile de sport sunt adesea neîncălzite, neechipate corespunzător și lipsesc facilitățile de bază. În țări mai mici sau mai puțin dezvoltate decât România, sportul este considerat un instrument esențial pentru educație și sănătate publică, iar investițiile reflectă această convingere. În România, însă, condițiile de antrenament sunt, după cum spune Sorana, „deplorabile, poate chiar umilitoare.”
Aceste condiții precare afectează nu doar performanțele sportivilor, dar și sănătatea și siguranța lor. Este un paradox tragic faptul că România produce talente excepționale, care, în multe cazuri, sunt nevoite să își caute norocul în alte țări pentru a se dezvolta și a concura la nivel înalt.
Indiferența politică și exploatarea sportivilor
Când sportivii români obțin succese internaționale, politicienii sunt primii care apar în poze, lăudând performanțele acestora și atribuindu-și merite indirecte. Totuși, după ce camerele de filmat se sting, aceiași politicieni dispar. Sorana Cîrstea subliniază foarte bine această ipocrizie: „După toate pozele şi felicitările, toţi dispar şi se mai întorc abia după 4 ani.”
Această atitudine reflectă o politică de neimplicare activă și de evitare a responsabilității. În loc să investească în programe de dezvoltare sportivă sau să creeze infrastructura necesară, politicienii preferă să capitaliseze pe succesul sportivilor doar atunci când acesta devine vizibil publicului larg. Astfel, sportul este tratat ca o resursă exploatabilă pentru câștiguri politice pe termen scurt, în loc să fie văzut ca o investiție pe termen lung în sănătatea și imaginea națiunii.
Rolul sponsorilor particulari și al inițiativelor individuale
Din păcate, în absența sprijinului adecvat din partea statului, mulți sportivi se bazează pe sponsori privați pentru a-și continua carierele. Aceștia joacă un rol crucial în susținerea performanțelor sportive, însă contribuția lor este departe de a compensa nevoia de finanțare publică. Sorana recunoaște că, deși primește ajutor din partea sponsorilor, acest sprijin este insuficient pentru a acoperi nevoile întregii comunități sportive.
În multe cazuri, sportivii sunt nevoiți să își găsească resursele financiare pentru antrenamente, echipamente și competiții. Această situație este evidentă nu doar în sporturile mai puțin mediatizate, dar și în disciplinele cu tradiție, cum ar fi gimnastica, atletismul sau boxul. Sportivii români devin astfel adevărați luptători, nu doar în arenă, ci și în afara ei, în efortul de a-și asigura mijloacele necesare pentru a concura.
Comparația cu alte țări: lecții învățate și ignorate
Multe țări mai mici sau mai puțin dezvoltate decât România au realizat beneficiile unei politici sportive eficiente. Țări precum Croația, Ungaria sau Slovenia au făcut investiții semnificative în infrastructura sportivă și în programe de dezvoltare a tinerelor talente. Aceste investiții nu doar că au îmbunătățit performanțele sportivilor lor pe scena internațională, dar au și contribuit la crearea unui sentiment de mândrie națională și la îmbunătățirea sănătății publice.
În contrast, România rămâne captivă într-un ciclu de neglijență și oportunism politic. Fără o schimbare fundamentală de abordare, sportul românesc riscă să se afunde și mai mult, transformându-se într-un simplu decor pentru spectacolul politic.
De la excepție la normalitate
Sorana Cîrstea și David Popovici nu cer nimic pentru ei înșiși. Ei își folosesc platformele pentru a atrage atenția asupra unei probleme sistemice care afectează sportul românesc în ansamblu. Discursul lor nu este doar un apel la acțiune, ci și un apel la responsabilitate. Este timpul ca autoritățile române să recunoască importanța sportului nu doar ca o sursă de medalii, ci ca un pilon al sănătății și educației naționale.
Pentru a transforma sportul din România dintr-o „anomalie fericită” într-o normalitate bine fundamentată, este esențial să se creeze un cadru de suport adecvat, să se facă investiții pe termen lung și să se elimine politizarea excesivă. Numai astfel, sportivii români vor putea concura în condiții egale pe scena internațională, iar România își va putea recăpăta locul meritat printre națiunile sportive ale lumii.