Limitarea plăților în numerar pentru datornici. Boloș: 5.000 lei la marii contribuabili, 2.500 – mijlocii, 1.000 – cei mici
„Din 51 de miliarde creanţe bugetare, neîncasate la buget, România a încasat 7 miliarde de lei, tocmai pentru că aceste plăţi în numerar care există… dar repet, numai pentru cei care au popriri pe conturi, numai pentru această situaţie s-ar putea aplica această restricţie a plăţilor în numerar pentru că trebuie să introducem această disciplină în ceea ce priveşte plata contribuţiilor faţă de buget”, a afirmat Marcel Boloş, joi seară, la Antena 3 CNN.
Limitele plăților în numerar pentru contribuabilii cu conturi poprite
Astfel, datornicii la bugetul de stat ar putea avea limitări în tranzacţiile pe care le fac. Marcel Boloș a explicat că plățile în numerar sunt permise până la limita de 5.000 de lei pentru marii contribuabili, 2.500 pentru contribuabilii mijlocii și 1.000 de lei pentru cei mici, dar aceste limite se aplică doar în perioada în care există popriri pe conturi. După plata impozitelor și taxelor datorate, aceste restricții sunt ridicate și plățile în numerar pot fi făcute fără probleme.
„Poţi să faci plăţi, în numerar, dar până în limita a 5.000 de lei pentru marii contribuabili, 2.500 pentru contribuabilii mijlocii şi 1.000 de lei pentru contribuabilii mici, dar acea limită pe care o ai este doar e perioadă în care au poprirea.
Dacă ţi-ai plătit impozitele şi taxele, şi se ridică această limită, pot să facă în continuare plăţile în numerar, fără niciun fel de problemă”, a adăugat Marcel Boloş.
Ministrul a explicat că datornicii la buget au ca modalitatea eşalonarea simplificată a plăţii datoriilor.
„Este un lucru de normalitate ca aceste impozite şi taxe datorate bugetului să fie achitate bugetului (…) Se pot achita în continuare în numerar impozitele şi taxele, fără niciun fel de dificultate”, a conchis ministrul.
Boloș: S-a redus evaziunea, pentru că am implementat proiectele de digitalizare
Ministrul afirmă că „e prima dată când avem peste 50 de miliarde de lei încasaţi de către ANAF”.
„Am avut astăzi (joi – n.r.) o întâlnire cu reprezentanţi ai mediului de afaceri de care mi-a fost milă. Pentru că discutam cu nişte oameni care îşi plăteau impozitele şi taxele. De când sunt eu ministru, pot să vă spun că am un pic de satisfacţie profesional, spre exemplu, că suntem în luna iulie, cu o lună istorică după 30 de ani de la Revoluţie (…)
E prima dată când avem peste 50 de miliarde de lei încasaţi de către ANAF. Pentru că s-a redus evaziunea, pentru că am implementat proiectele de digitalizare”, a mai afirmat Marcel Boloş la Antena 3 CNN.
Ministrul Finanţelor Publice a admis că România are un sistem fiscal „prăfuit şi colbuit”, mărturisind că le-a cerut oamenilor de afaceri „să mai aibă puţină răbdare”.
„Am discutat şi astăzi cu reprezentanţii mediului de afaceri că trebuie să mai aibă puţină răbdare până când aceste măsuri şi proiecte de digitalizare îşi produc efectul, ca să intrăm în normalitate şi în ceea ce priveşte sistemul fiscal şi predictibilitatea sistemului fiscal.
Noi, de-a lungul timpului, nu am modernizat deloc sistemul fiscal. L-am lăsat aşa, prăfuit şi colbuit, cum este el în momentul de faţă, fără ca prin aceste instrumente de la e-transport, e-TVA, e-factura, e-proprietate şi declaraţie unică inteligentă să încercăm ca să aducem mai mulţi bani la buget, nu prin simpla creştere a impozitelor şi taxelor”, a adăugat Boloş.