,,Empatie” capitalistă, marca Intel. ,,Îți va fi greu să citești, vor urma și alte zile mai grele”
Compania americană Intel a anunțat declanșarea de concedieri masive, din rândul angajaților corporației la nivel global, urmând ca 15.000 de persoane să-și piardă locul de muncă.
Șeful executiv (CEO) a trimis un mesaj către angajați, plin de sarcasm și falsă empatie.
„Este o veste dureroasă pentru mine să o împărtășesc. Știu că ție îți va fi și mai dificil să citești”, este mesajul CEO-ului Intel, Pat Gelsinger, adresat personalului.
Managerii de multinaționale sunt foarte lipsiți de idei constructive pentru redresarea financiară și eficientizarea companiilor, aflate în dificultate.
Cel mai simplu este, și nu trebuie să fii mare CEO să stii asta, este să reduci personalul, ca să nu mai plătești salarii.
,,Compania americană Intel va concedia peste 15.000 de angajați, reprezentând o reducere de personal cu circa 15%, ca parte a unui nou plan de economisire a costurilor, acum de 10 miliarde de dolari, pentru 2025”, arată un comunicat Intel.
Disponibilizările ar putea ajunge și la 19.000 de persoane, apreciază analiștii.
Compania are în prezent peste 125.000 de angajați.
Intel își va reduce, de asemenea, cheltuielile pentru cercetare – dezvoltare și marketing cu miliarde de dolari în fiecare an până în 2026, va suspenda plata dividendelor, va diminua cheltuielile de capital cu peste 20% în acest an, se va restructura pentru a „opri munca neesențială” și va revizui „toate proiectele și echipamentele active” pentru a se asigura că nu cheltuiește prea mult. Compania a raportat o pierdere de 1,6 miliarde de dolari pentru T2 2024, substanțial mai mult decât cele 437 de milioane de dolari pe care le-a pierdut în trimestrul trecut, precizează managementul companiei.
Veniturile din al doilea trimestru au fost de 12,8 miliarde de dolari, în scădere cu 1% de la an la an. Intel a mai operat o serie de concedieri în octombrie 2022, când a anunțat, de asemenea, că va reduce costurile între 8 și 10 miliarde de dolari în fiecare an până în 2025. Numărul de angajați a scăzut cu aproximativ 5% în 2023 (de la 131.900 de angajați la 124.800 de angajați).
Performanța noastră financiară din trimestrul II a fost dezamăgitoare, chiar dacă am atins reperele cheie ale tehnologiei de produse și procese. Veniturile noastre nu au crescut așa cum era de așteptat și încă nu beneficiem pe deplin de tendințele puternice, cum ar fi inteligența artificială a spus acesta.