Vreme la extreme în România. Caniculă și furtuni cu gheață
Ploile torențiale însoțite de grindină și vijelii continuă să afecteze tot mai multe zone din țară, semn că vremea se menține schimbătoare. Meteorologii avertizează că furtunile vor cuprinde treptat și alte regiuni, iar în zonele montane se așteaptă inundații și scăderi bruște de temperatură. În paralel, canicula va reveni în forță în următoarele zile, anunță specialiștii.
Vreme capricioasă în România
Diana Giurgiu, specialist ANM, a oferit detalii despre evoluția vremii în perioada următoare. Ea a precizat că, în cursul zilei, se vor înregistra temperaturi ridicate în vestul, sudul și estul țării, cu maxime de până la 33 de grade Celsius în sud. Începând de mâine, vremea se va răci considerabil în majoritatea regiunilor, exceptând extremitatea sudică a țării.
„În continuare în partea de vest, de sud, de est, o vreme călduroasă, atingem 30 de grade, chiar spre 33 de grade în sud a teritorului, de mâine vremea se răcește în bună parte din țară, mai puțin în extremitatea sudică.”, a anunțat Diana Giurgiu, expert ANM.
Totuși, această răcire nu va dura mult, a explicat Diana Giurgiu. De miercuri, temperaturile vor începe să crească treptat în toată țara, iar până la sfârșitul săptămânii se vor înregistra valori de până la 35 de grade Celsius în zonele de câmpie. În același timp, sunt așteptate ploi și manifestări de instabilitate atmosferică, inclusiv descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
„Însă această răcire nu este de durată, de miercuri ne încălzim treptat în toată țara, spre sfârșitul săptămânii, la câmpie, valori de 35 degrade. Vorbim de ploi, manifestări de instabilitate, …dar și de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină.
Astăzi așteptăm astfel de manifestări, îndeosebi în zona montană, apoi în partea de nord, centru și est a teritoriului, iar mâine astfel de manifestări sa fie in partea de S-E a țării.”, a declarat Diana Giurgiu, specialist ANM, pentru Realitatea PLUS.
Potrivit prognozei ANM pentru perioada 5 – 18 august, vremea se va răci ușor în primele zile ale acestei săptămâni. Ulterior, temperaturile vor crește treptat în toate regiunile, ajungând chiar și la 38 de grade Celsius în Banat. Ploi posibile sunt anunțate în primele zile ale intervalului, precum și după data de 13 august.
Diana Giurgiu a menționat că astfel de fenomene vor fi mai frecvente în zona montană, dar se vor extinde și în partea de nord, centru și est a teritoriului. Mâine, manifestările de instabilitate atmosferică vor afecta în special partea de sud-est a țării.