Peste un miliard de adulți vor fi obezi, până în 2030
Potrivit prognozelor FAO – Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite – numărul adulților obezi este așteptat să ajungă la 1,2 miliarde în 2030, comparativ cu 890 de milioane în 2022.
Din 1990, prevalența obezității la adulți este mai mult ca dublă, ajungând la 15,8%.
Rata obezității la copii și adolescenți (cu vârste între 15 și 19 ani) a crescut de la mai puțin 1% ân 1975 la 2% în 1990 și la 8% în prezent. Astfel, numărul copiilor suferinzi de obezitate a crescut de la 11 milioane la 160 de milioane.
Se estimează că, în prezent, în lume, 37 de milioane de copii cu vârste sub 5 ani sunt suprapoderali. În Africa, numărul copiilor suprapoderali cu vârste sub 5 ani a crescut cu 23% din 2000. În 2022, aproape jumătate dintre copiii supraponderali sau obezi sub 5 ani erau în Asia.
Cifre îngrijorătoare în SUA
În Statele Unite, proporția adulților obezi a crescut de la 11,7% în 1975 la 41,6% în prezent. În rândul femeilor de culoare, procentul ajunge la 54,8% și 50,6% în rândul femeilor hispanice, 38% în rândul femeilor albe. Dintre bărbații adulți, 43,1% dintre hispanici sunt obezi, 37,9% dintre albi, 36,9% dintre negri.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, costul global supraponderii și obezității ar putea ajunge la 3 000 de miliarde de dolari până până în 2030 și la peste 18 000 miliarde de dolari până în 2060.