Preot din Alexandria acuzat de furtul a un milion de euro
Polițiștii din Teleorman au reținut, joi, un preot din Alexandria. Nicu Chiriță, în vârstă de 62 de ani, este acuzat că ar fi folosit pentru cumpărături personale aproape un milion de euro. Banii erau primiți de preot de la primărie și de la bugetul național pentru a repara bisericile ‘Sfinții Apostoli Petru și Pavel’ și ‘Sfântul Mare Mucenic Mina’.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2016 – 2022, folosindu-se de calitatea de funcționar, în mod repetat și în scopul realizării aceleiași rezoluții infracționale, ar fi falsificat, prin contrafacerea scrierii, mai multe înscrisuri, pentru justificarea unor sume de bani primite din bugetul local, respectiv național, ca titlu de sprijin financiar pentru reparații și construcții la lăcașurile de cult al căror responsabil este, a informat IPJ Teleorman
De asemenea, în perioada 2016 – 2021, în aceleași condiții, din sumele de bani obținute cu titlu de sprijin financiar de la bugetul local, respectiv național, și-ar fi însușit diverse sume din conturile bancare ale celor două parohii, prin retrageri de numerar de la bancomate și de la casieria unității bancare, și ar fi efectuat plăți pentru achiziții de bunuri și servicii în interes personal și pentru alte persoane, prejudiciul total fiind de peste 4.900.000 de lei,