Leul, apreciere puternică, față de lira sterlină, în cotațiile BNR
Moneda națională s-a apreciat puternic, joi, față de lira sterlină, în cotațiile oficiale de la Banca Naţională a României, dar s-a depreciat față de moneda unică europeană, care a fost cotată la 4,9767 lei.
Concret, leul a câştigat mai mult de doi bani şi jumătate în raport cu lira sterlină, astfel că lira sterlină a ajuns să fie cotată la 5,7704 lei, cel mai scăzut nivel înregistrat din 23 aprilie 2024 şi până în prezent.
Pe de altă parte, leul a pierdut aproape doi bani şi jumătate în raport cu francul elvețian, astfel că un CHF a fost la cotat la 5,3122 lei.
Față de dolarul american, leul s-a apreciat, fiind cotat la 4,5539 lei pentru un USD.
Preţul pentru un gram de aur a scăzut cu aproape 50 de bani, astfel că gramul de aur a ajuns să fie cotat la 350,7813 lei.