Credit sindicalizat de 20 milioane euro coordonat de CEC Bank
CEC Bank a coordonat un credit sindicalizat de 20 de milioane de euro pentru AAylex ONE, jucător din industria alimentară, deţinătorul brandului Cocorico.
Grupul AAylex ONE, unul dintre principalii jucători din industria de produse alimentare din România, deţinătorul brandului Cocorico, a semnat o facilitate de credit sindicalizată în valoare de 20 de milioane de euro pentru susţinerea activităţii operaţionale a Companiei şi a dezvoltării în acelaşi trend, din ultimii ani, arată un comunicat CEC Bank, remis redacției.
Tranzacţia a fost coordonată de CEC Bank, care a acţionat în calitate de lider coordonator, agent de facilitate şi de garanţii. CEC Bank acordă deţinătorului brandului Cocorico 10 milioane de euro. Alpha Bank acordă tot 10 milioane de euro, în timp ce Exim Banca Românească acţionează în calitate de garant în numele şi în contul statului.
Creditul este acordat cu posibile trageri în euro sau lei.
PCF Investment Banking a acţionat în calitate de consultant financiar exclusiv al AAylex ONE în structurarea, negocierea şi implementarea tranzacţiei, în timp ce firma de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a asigurat asistenţa juridică a AAylex One în ceea ce priveşte structurarea, redactarea şi negocierea documentaţiei de finanţare.
„Exim Banca Românească îşi confirmă, o dată în plus, rolul de susţinător al business-ului românesc, contribuind alături de ceilalţi parteri financiari la evoluţia constant ascendentă a AAylex ONE. Este un demers definitoriu pentru modul în care se poziţionează banca în raport cu întreprinzătorii, dar şi pentru rolul pe care îl poate juca în susţinerea proiectelor de investiţii pe termen mediu şi lung. Ne dorim să avem cât mai multe astfel de tranzacţii complexe împreună cu celelalte bănci comerciale pentru a genera valoare adăugată pentru economia românească prin susţinerea tranzacţiilor de export”, a declarat Traian Halalai, preşedintele executiv al Exim Banca Românească.
„Prin această nouă finanţare pe care o acordăm AAylex ONE, continuăm să susţinem dezvoltarea uneia dintre cele mai de succes afaceri româneşti din industria alimentară. Suntem alături de mai mulţi ani de acest Grup, pentru care am asigurat finanţări atât pentru susţinerea activităţii operaţionale cât şi pentru expansiune, prin preluarea altor jucători de pe piaţă”, a declarat Laura Mihai, Director al Direcţiei Clienţi Mari în cadrul CEC Bank.
„Ne bucurăm să sprijinim prin această finanţare una dintre companiile de referinţă ale industriei alimentare româneşti. Ne onorăm astfel angajamentul asumat de a susţine activitatea companiilor româneşti care fac performanţă şi de a le sprijini dezvoltarea”, a spus Laura Combei, Director Direcţia Management Relaţii Clienţi Corporaţii Mari, Alpha Bank.
„Suntem deosebit de încântaţi să fim alături de AAylex ONE în această tranzacţie care le susţine strategia pe termen lung şi felicităm băncile finanţatoare care, încă o dată, au demonstrat sprijinul real pe care îl oferă companiilor valoroase din acest sector”, a declarat Valentin Voinescu, Partener NNDKP, Drept Bancar şi Finanţări.
„Ne bucurăm să asistăm din nou AAylex ONE în cadrul unei tranzacţii de tip club, cu parteneri tradiţionali precum CEC Bank şi EXIM NCS, dar şi cu bănci noi, Alpha Bank, ce confirmă statutul solid al AAylex ONE în piaţa bancară şi îi conferă acces la o finanţare extrem de importantă în strategia de dezvoltare organică, prin întărirea bazei de capital de lucru într-o perioadă plină de provocări în sectorul agricol local”, a declarat Mihai Iordan, Managing Partner al PCF Investment Banking.
”Mulţumim tuturor partenerilor implicaţi în acest nou sindicat bancar pentru suportul constant acordat companiei noastre, pentru încurajarea dezvoltării capitalului 100% românesc, precum şi pentru aprecierea calităţii şi inovaţiei grupului. Acest lucru ne va ajuta ca şi pe viitor să menţinem toate caracteristicile brandului nostru COCORICO, The All-Natural Chicken Brand, care se bazează pe creativitate şi calitate”, a declarat Cristian Bărbulescu, CEO şi Membru Directorat al AAylex ONE.