Migrația – O provocare constantă pentru liderii politici din Marea Britanie

Marea Britanie se confruntă, din nou, cu o criză majoră care lovește în plin stabilitatea politică a țării. Recent, violențele extremiste din partea dreaptă a spectrului politic au zguduit orașele din nordul Angliei, punând în dificultate guvernul nou instalat al lui Keir Starmer. Această nouă criză, care a adus problema migrației în prim-planul agendei politice britanice, reflectă o provocare constantă care a urmărit fiecare lider politic britanic din ultimele decenii.

Keir Starmer și provocarea migrațieio provocare

Keir Starmer, liderul Partidului Laburist, a obținut o victorie electorală răsunătoare recent, promițând stabilitate și o abordare moderată în guvernare. Cu toate acestea, violențele care au erupt pe străzile Marii Britanii au perturbat planurile meticulos pregătite ale administrației sale. Condamnând ferm violențele, Starmer se confruntă cu provocarea de a combate extremismul de dreapta, dar și de a gestiona o dezbatere națională tot mai intensă despre migrație.

Sub presiunea liderului Reform UK, Nigel Farage, guvernul lui Starmer este nevoit să abordeze problema migrației, o temă care a generat dificultăți majore pentru predecesorii săi.

Tony Blair și creșterea migrației

Tony Blair, cel care a câștigat de trei ori alegerile pentru laburiști, a asistat la o creștere semnificativă a migrației în timpul mandatului său. Între 1997 și 2004, migrația netă anuală către Regatul Unit a crescut de la 46.800 la 222.600. Această creștere s-a datorat, în mare parte, deciziei lui Blair de a nu impune restricții de tranziție pentru migranții din Europa de Est, odată cu extinderea Uniunii Europene.

Deși economia britanică era în plină expansiune, problema migrației a început să capete tot mai multă atenție din partea publicului. În aprilie 2007, cu două luni înainte de demisia sa, un sondaj Ipsos Mori a arătat că migrația era considerată a doua cea mai importantă problemă, după criminalitate.

După ce a părăsit funcția, Blair a susținut necesitatea unor controale mai stricte asupra migrației, încercând să prevină Brexit-ul. Recent, el i-a oferit sfaturi lui Starmer, sugerându-i să păstreze un control strict asupra numărului de migranți pentru a închide căile de atac ale extremei drepte.

Gordon Brown și „British Jobs for British Workers”

Succesorul lui Blair, Gordon Brown, a adoptat o retorică mai dură în ceea ce privește migrația, într-un efort de a contracara ascensiunea partidelor de dreapta, UKIP și Partidul Național Britanic. În 2009, Brown a prezentat reguli de imigrație mai stricte, dar a fost criticat rapid pentru folosirea expresiei „Locuri de muncă britanice pentru muncitorii britanici”, considerată de unii ca fiind un ecou al retoricii partidelor de dreapta.

Însă cel mai mare moment controversat al lui Brown în legătură cu imigrația a avut loc în timpul campaniei electorale din 2010, când a fost surprins de un microfon deschis numind o pensionară laburistă, care l-a întrebat despre migrația din Europa de Est, „o femeie bigotă”. Incidentul a devenit o poveste uriașă și a afectat serios campania lui Brown, întărind percepția că partidul său a pierdut legătura cu alegătorii.

David Cameron și promisiunea nerealizată

David Cameron, care a pus capăt guvernării laburiste ca prim-ministru conservator, a făcut o promisiune curajoasă de a reduce migrația netă la „zeci de mii”. Această promisiune, deși abandonată ulterior, a continuat să fie aruncată înapoi către conservatori până la înfrângerea zdrobitoare din alegerile din acest an.

Imigrația a jucat un rol major în căderea lui Cameron. Simțind amenințarea din partea UKIP, Cameron a promis un referendum privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană. În campania care a urmat, mesajul „recuperați controlul” al campaniei Vote Leave a atacat libertatea de circulație a UE. Campania Leave.EU, condusă de Nigel Farage, a lansat un afiș controversat, intitulat „Breaking Point”, care arăta refugiați sirieni non-albi și îndemna la ruperea de UE pentru a recâștiga controlul asupra granițelor.

Imigrația a fost o preocupare principală în sondajele dinaintea referendumului, iar argumentele pentru a recâștiga controlul au prevalat, ducând la demisia lui Cameron.

Theresa May și scandalul Windrush

Theresa May, care a preluat funcția de prim-ministru după Cameron, s-a confruntat cu o problemă de migrație sub o formă diferită. Reporterul de la The Guardian, Amelia Gentleman, a dezvăluit că sute de cetățeni născuți în Commonwealth, care au fost primiți în Marea Britanie ca parte a generației „Windrush” după război, au fost în mod greșit reținuți, amenințați cu deportarea și pierderea plăților de securitate socială.

Scandalul a zguduit guvernul lui May într-un moment critic și a dus la demisia secretarului său de interne. May a regretat ulterior politica de „mediu ostil” pe care a promovat-o ca secretar de interne în 2012, care a contribuit la represiunea Windrush.

Boris Johnson și criza ambarcațiunilor

Sub conducerea lui Boris Johnson, traversările ilegale ale Canalului Mânecii au devenit o problemă majoră. Johnson și ministrul său de interne, Priti Patel, au conceput un plan pentru a trimite solicitanții de azil care traversează Canalul în Rwanda. Dar planul a fost blocat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, iar Johnson a demisionat înainte ca acesta să fie implementat.

Rishi Sunak și promisiunile nesusținute

Rishi Sunak a recunoscut importanța electorală a migrației, dar a avut un bilanț mixt în abordarea acesteia. Deși a promis să reducă migrația la niveluri „sustenabile”, promisiunile sale au fost în mare parte nerealizate. Sunak a depus eforturi considerabile pentru a relansa planul lui Johnson privind Rwanda, dar a pierdut alegerile înainte ca planul să fie implementat.

Keir Starmer – un nou capitol

Acum, în fața unui climat politic tulburat, Keir Starmer trebuie să navigheze cu grijă prin apele tulburi ale dezbaterii privind migrația. Deși puțini britanici simpatizează cu protestatarii violenți, problema migrației a devenit una de primă importanță pentru public. În ciuda faptului că a renunțat la planul Rwanda, Starmer încearcă să găsească o soluție prin crearea unei noi unități de „Border Security Command”, menită să reducă traversările ilegale ale Canalului.

În timp ce prietenii săi politici încearcă să se concentreze pe cauzele profunde ale nemulțumirilor din societate, Starmer trebuie să găsească un echilibru între a răspunde provocărilor imediate și a evita să cedeze în fața extremismului de dreapta. Căci, așa cum au arătat ultimele decenii, problema migrației nu va dispărea ușor din agenda politică britanică.

(adaptare POLITICO)