Viețile „de lăsat” și sistemul care decide cine trăiește și cine moare la Sfântul Pantelimon

România, anul 2024. Într-un spital din București, un scenariu de groază, parcă desprins dintr-un thriller macabru, prinde contur. Este vorba despre Spitalul Clinic de Urgență “Sfântul Pantelimon”, un loc unde pacienții nu mai sunt tratați ca ființe umane ci ca niște numere într-un sistem bolnav, un sistem care hotărăște cine trăiește și cine moare. Povestea este șocantă și cutremurătoare, având la bază un denunț anonim care a adus la lumină practicile sinistre desfășurate în secția de Terapie Intensivă (ATI) a acestui spital. În doar 48 de ore, 20 de pacienți și-au pierdut viața, nu din cauza bolilor, ci din cauza intervenției deliberate a personalului medical. Acesta nu este un scenariu de film, ci realitatea dureroasă și grotescă a sistemului medical românesc.

Povestea care dezvăluie iadul de la ATI

În primăvara acestui an, un denunț a alertat autoritățile despre o situație inumană: în doar 48 de ore, 20 de pacienți internați pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic de Urgență “Sfântul Pantelimon” din București și-au pierdut viața. Motivul? Medicii ar fi redus intenționat cantitatea de noradrenalină administrată pacienților sau chiar ar fi înlocuit-o cu ser fiziologic, accelerând astfel decesul celor internați în stare gravă. Denunțul vine de la o angajată a spitalului, care, cu curajul unui adevărat avertizor de integritate, a decis să scoată la lumină aceste practici criminale.

La prima vedere, numărul mare de decese într-un interval atât de scurt ar putea părea o coincidență nefericită, însă investigațiile au dezvăluit o realitate mult mai sumbră. Conform referatului procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, medicii Maria Miron și Mirela Păiuș au luat decizia de a „elimina” pacienți, considerați de ei drept „vieți de lăsat”.

21:06, 04.09.2024 • ACTUALITATE

Alexandru Rafila anunță renovarea secției de ATI de la Spitalul Pantelimon: Spitalul Pantelimon nu a beneficiat de astfel de reabilitări de mulţi ani

Raționamentul macabru al medicilor

Motivația din spatele acestor acțiuni îngrozitoare? Aglomerația din spital și presiunea de a elibera paturile din secția ATI. În loc să lase natura să-și urmeze cursul, acești medici au decis să preia rolul de judecători ai vieții și ai morții. Pacienții considerați că nu mai au șanse de supraviețuire, dar care ar fi putut trăi mulți ani dacă ar fi depășit boala, au fost etichetați ca „surplusuri” și au fost uciși prin reducerea dozelor de noradrenalină, o substanță vitală în menținerea tensiunii arteriale și, implicit, a vieții.

Într-un caz specific, un bărbat de 54 de ani, diagnosticat cu pneumonie bilaterală, a fost transferat la secția ATI după ce starea sa s-a agravat. A urmat un episod de stop cardiac, urmat de o recuperare parțială, care a oferit familiei o rază de speranță. Dar, după câteva zile, starea pacientului s-a deteriorat din nou. În cele 10 zile petrecute în secția ATI, acest pacient a fost tratat de mai mulți medici, inclusiv Maria Miron și Mirela Păiuș. De două ori, doza de noradrenalină a fost scăzută brusc și inexplicabil, fără să fie menționat nimic în foaia de observație. La prima scădere, o asistentă a reușit să intervină și să salveze pacientul, dar a doua oară, pacientul nu a avut aceeași șansă.

„Doamna cu coasa” și viețile de lăsat

Maria Miron, denumită sinistru „doamna cu coasa” de colegii săi, și-a dezvoltat propria metodă de selecție a pacienților. De la sfârșitul anului 2023, aceasta a început să reducă brusc dozele de noradrenalină la pacienții pe care îi considera fără șanse de supraviețuire. O asistentă a mărturisit că a observat-o pe Maria Miron înlocuind noradrenalina din injectomat cu ser fiziologic, provocând astfel decesul unui pacient de 60 de ani. Metoda era simplă și eficientă: pacientul, lipsit de suportul vital al noradrenalinei, intra rapid în stop cardiac și deceda.

Această practică macabră a continuat până în primăvara anului 2024, când denunțul a fost făcut public. Asistentele povestesc cum Maria Miron obișnuia să intre în salon, să modifice rata de noradrenalină și să nu spună nimic despre schimbare. Oricine încerca să raporteze adevărul în foile de observație era certat. Miron evalua pacienții și decidea, după propria judecată, cine este „de lăsat”. Acești pacienți erau ulterior mutați în anumite saloane, cunoscute în rândul personalului ca „saloanele morții”.

Dialoguri de coșmar: decizia vieții și a morții

Unul dintre cele mai cutremurătoare aspecte ale acestui caz este reprezentat de dialogurile surprinse între Maria Miron și alte cadre medicale. Într-o discuție despre efectele noradrenalinei, un interlocutor îi spune Mariei Miron că această substanță „nu tratează nimic, ci doar prelungește suferința”, iar răspunsul ei este aproape cinic: „Tre’ să-l lași pe Cel de Sus, nu pe nora să decidă”. Din aceste cuvinte transpare convingerea ei că deciziile ei de a curma vieți erau justificate, că ea, în rolul ei de medic, putea decide cine merită să trăiască și cine nu.

Consecințele terifiante ale acestor decizii

După ce ancheta a fost demarată și cele două cadre medicale au aflat că sunt investigate, comportamentul lor s-a schimbat. Manevrele de resuscitare au început să fie respectate conform protocolului, ratele de noradrenalină nu au mai fost modificate, iar pacienții decedați au fost ținuți la aparate conform regulamentului. Ironic și tragic, aceste schimbări s-au reflectat imediat în scăderea numărului de decese în secția ATI. Acest fapt demonstrează că intervențiile lor deliberat letale au fost o realitate terifiantă.

Un sistem care și-a pierdut umanitatea

Cazul Spitalului Clinic de Urgență “Sfântul Pantelimon” ridică întrebări fundamentale despre starea sistemului medical românesc. Cum s-a ajuns în punctul în care medicii, cei care ar trebui să fie apărătorii vieții, au devenit călăii propriilor pacienți? Cum este posibil ca un astfel de comportament să fie tolerat și chiar susținut de o parte a personalului medical?

Deși Maria Miron și Mirela Păiuș nu au exprimat niciun fel de remușcare pentru faptele lor, sistemul este cel care trebuie să răspundă pentru aceste orori. Un sistem care, prin aglomerare, lipsă de resurse și un management defectuos, a creat monștri capabili să decidă soarta pacienților nu pe baza tratamentului medical, ci pe baza unui calcul rece și inuman.

Într-o țară în care oamenii se luptă să obțină îngrijire medicală adecvată, acest caz este un imens semnal de alarmă. Viețile „de lăsat” nu ar trebui să existe într-un spital. Medicii nu ar trebui să devină judecătorii vieții și ai morții. Sistemul trebuie reformat, iar astfel de practici trebuie eliminate definitiv. România nu poate accepta ca spitalele sale să devină locuri unde viețile sunt tratate cu atâta dispreț. O societate care își permite să lase asemenea fapte nepedepsite își pierde, în cele din urmă, însăși umanitatea.