Cine poate primi deciziile de recalculare a pensiilor, în locul beneficiarilor

Publicat: 16 aug. 2024, 06:08, de Alexandru Bogdan Grigoriev, în SOCIAL , ? cititori
Cine poate primi deciziile de recalculare a pensiilor, în locul beneficiarilor
Foto: republica.ro

Directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, a declarat că distribuirea deciziilor privind pensiile recalculate va începe vineri. Tot el a spus cine va putea primi deciziile de recalculare în locul beneficiarilor.

Toți cei aproximativ 10.000 de poștași vor fi pe teren, iar capacitatea companiei permite ca toate cele peste 4,5 milioane de plicuri cu documente referitoare la deciziile de recalculare să fie transmise până la sfârșitul lunii.

El a precizat la un post de televiziune că, dacă beneficiarii nu vor fi găsiți acasă, deciziile ar putea fi înmânate și rudelor sau persoanelor din anturajul beneficiarilor care au același domiciliu.

„În convenția semnată cu Casa Națională de Pensii am prevăzut o mai mare libertate de a lăsa aceste documente. Cu alte cuvinte, documentul poate fi înmânat nu doar beneficiarului, dar și membrilor familiei sau pur și simplu acelor persoane care locuiesc la aceeași adresă și fac parte din anturajul beneficiarului. Evident, va trebui să prezinte un act de identitate, astfel încât să ne asigurăm că persoana căreia îi înmânăm documentul este o persoană apropiată de beneficiar, dar, după aceea, o putem lăsa fără ca beneficiarul să fie prezent” a arătat Valentin Ștefan.

Această măsură survine în contextul în care un număr mare de pensionari obișnuiesc să își petreacă vara la locuințele de la țară. De foarte multe ori, chiar și pensiile sunt încasate de membri de familie sau de persoane de încredere rămase în oraș. Astfel vor fi evitate drumurile ulterioare la oficiile poștale sau la Casele de Pensii.