Șoșoacă e insolată grav: delir despre furtul electoral și cine conduce, de fapt, în sondaje…

Publicat: 17 aug. 2024, 20:00, de Radu Caranfil, în POLITICĂ , ? cititori
Șoșoacă e insolată grav: delir despre furtul electoral și cine conduce, de fapt, în sondaje...

Diana Șoșoacă, un personaj pitoresc (în sensul infam) al scenei politice românești, pare să fi reintrat într-o bulă proprie delirului politic, unde orice obstacol devine o conspirație monumentală împotriva ei și a partidului său, SOS România. Deși partidul abia a trecut pragul pentru a accede în Parlamentul European, Șoșoacă susține cu o vehemență greu de înțeles că, de fapt, SOS România ar fi fost pe primul loc în preferințele electorale ale românilor. În mod evident, realitatea și percepția senatoarei sunt două lumi paralele, iar ceea ce se întâmplă acum este un spectacol grotesc de negare a realității și de construirea unei mitologii a victimizării.

Dincolo de logică: cum s-a născut mitul fraudei electorale

Diana Șoșoacă se agață de ideea că partidul său ar fi fost trădat nu doar de electorat, ci și de cei pe care ar fi trebuit să îi considere aliați naturali – cei din AUR. Potrivit declarațiilor ei, 1 din 3 români ar fi votat cu SOS România, însă două milioane de voturi ar fi fost „furate” și redistribuite către alte partide precum AUR, PSD și PNL. Aici, logica senatoarei se prăbușește sub greutatea propriilor incoerențe. Dacă într-adevăr SOS România ar fi avut un asemenea sprijin masiv, ar fi fost imposibil să nu existe un val uriaș de reacții și proteste din partea publicului. Dar acest val lipsește, ceea ce sugerează că Șoșoacă trăiește într-o bulă de autoamăgire.

AUR, PSD și PNL – conspirația națională?

Acum, să analizăm acuzația că voturile SOS România au fost deturnate către AUR, PSD și PNL. Este un scenariu desprins parcă dintr-un film de proastă calitate, în care toți actorii politici se unesc într-o conspirație monumentală pentru a împiedica accesul „salvatorului națiunii” în Parlamentul European. Dar, să fim serioși: AUR, un partid cu ambiții suveraniste proprii, ar avea vreun interes să „fure” voturile unui alt partid cu același mesaj suveranist? Mai mult, PSD și PNL, cu agende politice și ideologice distincte, ar risca scandaluri imense doar pentru a elimina un partid marginal? Toate acestea sunt întrebări la care Șoșoacă nu pare să aibă răspunsuri coerente, ci doar teorii fanteziste care se schimbă în funcție de circumstanțele momentului.

Cultul personalității și victimizarea perpetuă

Diana Șoșoacă a reușit să construiască în jurul ei un adevărat cult al personalității, bazat pe o retorică agresivă și pe ideea că este o martiră a clasei politice corupte. În această narațiune, Șoșoacă este unica salvatoare a României, iar orice rezultat nefavorabil în alegeri este automat etichetat ca fiind o „fraudă” orchestrată de un sistem corupt. Această victimizare perpetuă este arma politică preferată a senatoarei-gogoașă, transformând fiecare înfrângere într-un motiv de lamentare publică și de mobilizare a simpatizanților săi.

Realitatea din spatele aiurelilor

În ciuda încercărilor sale de a-și construi o imagine de lider suveranist persecutat, realitatea este că Diana Șoșoacă nu reușește să se conecteze cu majoritatea electoratului românesc. A reușit să atragă un nucleu dur de susținători, în special prin mesaje populiste și provocări publice, dar acest lucru nu se traduce într-un sprijin electoral majoritar. Rezultatele alegerilor arată că SOS România este un partid marginal, care a intrat în Parlamentul European cu mare dificultate și care nu are șanse reale de a obține vreun rezultat semnificativ în viitoarele alegeri naționale.

Delirul continuă

Diana Șoșoacă este un exemplu clasic de veleitar care refuză să accepte realitatea, preferând să trăiască într-o lume fictivă în care este mereu victima unui complot vast și impenetrabil. În loc să își asume eșecurile politice și să încerce să înțeleagă motivele pentru care nu reușește să câștige încrederea unui număr mai mare de români, Șoșoacă alege calea mai ușoară: să acuze pe toată lumea de fraudă și trădare. Este un spectacol trist, dar fascinant, al unui impostor politic care nu a stabilit niciodată complet contactul cu realitatea și care continuă să delireze în public, spre amuzamentul și, uneori, îngrijorarea celorlalți.