Cumetria PNL și PSD, patentată la Teleorman, merge mai departe la RAR
La începutul anului trecut, omul impus încă din 2012 de Liviu Dragnea la șefia Registrului Auto Român (RAR), George Adrian Dincă, și-a dat demisia din funcție printr-o postare pe Facebook.
În locul teleormăneanului George Dincă, care ajunse și vicepreședinte al PSD Sector 1, liberalii au impus alt pedelist vopsit acum în galben, tot din Teleorman, Radian Tufă, care mai păstorise RAR-ul în era Alianței DA.
Omul lui Dragnea, remunerat de două ori mai bine decât Klaus Iohannis
Omul impus de Dragnea, George Dincă, a fost menținut la conducerea RAR de toți cei 12 miniștri ai Transporturilor care s-au perindat din 2012 și până în 2020, plus încă trei interimari, remarcându-se prin remunerația de nabab încasată lunar, adică de circa 6.500 de euro, ceea ce a însemnat dublu față de președintele României Klaus Iohannis și primul ministru.
De fapt, Radian Tufă este cel care l-a susținut și promovat în RAR pe Dincă, fapt pentru care între cei doi este o prietenie solidă de foarte mulți ani.
Însă nu trebuie omis faptul că Radian Tufă a ajuns în Capitală ca urmare a prieteniei cu fostul baron PDL de Teleorman Adriean Videanu, fapt pentru care a ajuns director general la RAR între 14.02.2005 și 29.08.2006, după care a fost numit secretar general al Ministerului Transporturilor.
Dorin Cocoș: „30.000 de euro i-am dat domnului Radian Tufă”
Numele lui Radian Tufă apare în dosarul lui Dorin Cocoș privind banii pentru campania electorală a lui Traian Băsescu din 2009. Într-unul dintre denunțurile explozive la DNA, Dorin Cocoș a explicat câți bani a dat în campania lui Traian Băsescu din 2009, dar si rolul jucat în această mare afacere de Vasile Blaga și Elena Udrea.
Printre cei cărora le-a dat bani se număra și actualul director la RAR, precizând în denunț că „30.000 de euro i-am dat domnului Radian Tufă, secretar general al Ministerului Transportului pentru a transporta containerul cu produsele electorale în țară, precum și costurile de depozitare”.
PSD, PNL sau USR, dar RAR merge tot pe linia directă Teleorman
Așadar, demisia pe Facebook de la conducerea RAR a lui George Dincă este doar un blat pe față între PNL și PSD pentru că Dincă a rămas în conducerea RAR pe o funcție special înființată pentru el – director Infrastructură, adică în coasta lui Radian Tufă.
Mai mult, culmea ciolaniadei, George Dincă a rămas ca membru în Consiliul de Administrație, ceea ce înseamnă că Tufă trebuie să pună în aplicare ceea ce dispune bordul administrativ din care face parte subalternul său, directorul de Infrastructură George Dincă.
În plus, ceea ce se știe mai puțin este faptul că George Dincă s-a recăsătorit în 2019 cu fiica unui fost director al RAR, iar naș le-a fost un director liberal de la Aeroportul Otopeni, iar printre invitații de frunte, foarte mulți din PNL, s-a aflat prietenul de o viață a lui Videanu, Radian Tufă, adică tovarășul lui Dincă.
Așadar, la RAR, cumetria PNL-PSD merge mai departe chiar dacă ministerul este condus de către un ministru USR în persoana lui Cătălin Drulă.