Cea mai bătrână femeie din lume a murit la 117 ani
Decana de vârstă a umanităţii, Maria Branyas Morera, a decedat marţi, la vârsta de 117 ani, la Olot, în nord-estul Spaniei, a anunţat familia sa.
În cei 117 ani de viață, Maria Branyas a supravieţuit pandemiei de gripă spaniolă din 1918, celor două războaie mondiale, Războiului Civil Spaniol, precum şi Covid-ului. Pe acesta din urmă l-a contractat în 2020, la puţin timp după ce a împlinit 113 ani, şi s-a vindecat de el în câteva zile.
„Maria Branyas ne-a părăsit. A murit aşa cum şi-a dorit: în somn, liniştită şi fără durere. Cu câteva zile în urmă, ne-a spus: ‘Într-o zi, voi pleca de aici şi voi înceta să mai exist în acest corp. Nu ştiu când va fi acea zi, dar este foarte aproape, această lungă călătorie se va termina. Moartea mă va găsi obosită de la atâta trăit, dar vreau să mă găsească zâmbind, liberă şi mulţumită'”, se poate citi în mesajul publicat de familie, cu puţin înainte de ora 11:30 (09:30 GMT), dorind să-şi amintească de „sfaturile şi de bunătatea ei”.
„Mă simt slăbită. Ora mea se apropie. Nu plângeţi, nu-mi plac lacrimile. Şi, mai ales, nu fiţi trişti pentru mine. Acolo unde merg voi fi fericită”, se putea citi luni pe acelaşi cont, gestionat de familia sa.
Maria Branyas era decana de vârstă a umanităţii, conform Grupului de Cercetare Gerontologică (GCG) din Statele Unite şi Cărţii Recordurilor Guinness.
Ea i-a succedat franţuzoaicei Lucile Randon, care a decedat la 118 ani, în ianuarie 2023.
După moartea Mariei Branyas, cea mai vârstnică persoană în viaţă este japoneza Tomiko Itooka, născută la 23 mai 1908, în vârstă de 116 ani, conform GCG.
Branyas locuia în căminul de bătrâni Santa Maria del Tura din Olot, Catalonia, de peste 20 de ani.
Născută la 4 martie 1907 în San Francisco (vestul Statelor Unite), unde familia sa emigrase, ea s-a întors în Spania în 1915. În 1931, s-a căsătorit cu un medic, care a murit la 72 de ani. Ea a avut trei copii, dintre care unul a decedat la 86 de ani, precum şi 11 nepoţi şi numeroşi strănepoţi.
Fiica sa cea mică, Rosa Moret, octogenară, a explicat la un moment dat că mama sa „nu a fost niciodată la spital şi nu a avut niciodată vreo fractură”.
O echipă de la Universitatea din Barcelona i-a studiat ADN-ul pentru a afla care era secretul longevităţii sale. Unul dintre cercetători, Manel Esteller, s-a declarat surprins de starea sa bună de sănătate, într-un interviu publicat în octombrie 2023 de cotidianul spaniol ABC.
„Este complet lucidă. Îşi aminteşte cu o acuitate impresionantă momente de când avea doar patru ani şi nu prezintă nicio afecţiune cardiovasculară, ceea ce este totuşi frecvent la persoanele de vârstă înaintată. Singurele probleme pe care le are ţin de mobilitate şi de auz. Este incredibil”, povestea entuziasmat geneticianul.