Fechet: Astăzi, avem deja colectate peste 1,3 miliarde de ambalaje, din Sistemul de Garanţie-Returnare

Publicat: 22 aug. 2024, 14:29, de Andrei Ceausescu, în ACTUALITATE , ? cititori
Fechet: Astăzi, avem deja colectate peste 1,3 miliarde de ambalaje, din Sistemul de Garanţie-Returnare
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, mesaj pentru români

Într-o conferință de presă susținută joi, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că au fost adunate deja peste 1,3 miliarde de ambalaje prin Sistemul de Garanție-Returnare. 

Ministrul Mediului a declarat într-o conferinţă de presă pe tema controlului Gărzii de mediu şi ANPC, cu privire la funcţionarea Sistemului de Garanţie Returnare pentru ambalaj,e, că sunt pe traiectoria asumată în privinţa SGR.

„Am sărbătorit nu demult PET-ul cu numărul un miliard. Astăzi, avem deja colectate peste 1,3 miliarde de ambalaje, din Sistemul de Garanţie-Returnare şi sperăm ca, foarte repede, să anunţăm şi ambalajul cu numărul două miliarde”, a precizat ministrul.

El a arătat că zeci de mii de tone de ambalaje ajung acolo unde trebuie, în fabricile de reciclare şi citim aproape săptămânal ştiri legate de extinderea capacităţilor reciclatorilor de materii.

”Ne bucurăm de beneficiile Sistemului de Garanţie-Returnare, în sensul în care am promis că vom lăsa o ţară mai curată decât am găsit-o şi deja, pe marginea drumurilor, pe albiile cursurilor de apă, în păduri şi în natură, în general, vedem mai puţine PET-uri”, a spus Mircea Fechet.

Ministrul a menţionat că a citit cu bucurie că Lacul Bicaz este mutl mai curat decât anul trecut.

”Mă simt însă obligat să admit că sistemul încă are disfuncţionalităţi, pe care suntem obligaţi să le remediem”, a completat Fechet.

”Alături de colegii de la Garda Naţională de Mediu şi de colegii de şa ANPC (..) am avut un control tematic în luna iulie până în luna august, în care foarte mulţi operatori economici au fost verificaţi şi nu în ultimul rând, controlul a fost extins şi la compania RetuRO însăşi, care de altfel a fost şi amendată”, a mai spus ministrul.

El a menţionat că este vorba de o amendă simbolică, însă încearcă să transmită acest mesaj privind rigoarea şi obligaţiile pe care fiecare le avem, indiferent dacă suntem cetăţeni, dacă suntem un comerciant mai mare sau mai mic, dacă suntem producători sau dacă suntem reprezentanţi ai companiei RetuRO, unde statul român, prin Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, are 20% din acţiuni.

Potrivit lui Fechet, principala disfuncţionalitate a sistemului este cea legată de  preluarea ambalajelor în mediul rural, unde a constatat că în multe situaţii, deşi comercianţii din comune percep garanţia, pentru că legea îi oblige, când clienţii acelui sat sau acelei comune mergeau înapoi la magazin să recupereze garanţia, erau trataţi cu refuzul comerciantului de a rambursa garanţia.

”Este un lucru care mi se pare foarte grav. De multe ori, discutăm despre oameni în vârstă şi mai ales persoane aflate în imposibilitatea de a parcurge distanţe semnificative, până la primul punct de colectare automată, în cel mai apropiat oraş”, a spus Fechet, adăugând că sunt şi primari care au reuşit să facă puncta de colectare.

Ministrul a anunţat că Ministerul prezintă un număr de telefon la care cetăţenii care se confruntă cu aceste disfuncţionalităţi, în cazul SGR, să poată reclama aceste încălcări ale legii iar sesizările vor fi primite pe WhattsApp. Reclamaţiile vor fi trimise la Garda Naţională de Mediu şi ANPC şi vor fi verificate în cel mai scurt timp.