Cine este omul lui Ponta și Dragnea care va fi cocoțat în conducerea PSD
La Congresul PSD de mâine se va anunța înființarea a patru noi funcții de vicepreședinte, iar una dintre ele va fi atribuită unui controversat șef de patronat care a fost promovat și susținut de Victor Ponta, Liviu Dragnea și chiar Florin Cîțu.
Unul dintre cei patru noi vicepreședinți care vor fi mâine cocoțați în fruntea PSD este controversatul Florin Jianu, președintele Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR). Numai că CNIPMMR este un patronat a cărui reprezentativitate și legalitate este constestată în instanță și pentru existența unor membri fictivi. Mai mult, un patronat nu poate fi condus de un membru de partid, iar înscăunarea lui Florin Jianu ca vicepreședinte va transforma patronatul CNIPMMR într-o anexă a PSD. Dar, din această postură el a fost abonat și la mai multe sinecuri publice, cum a fost cea de membru în Consiliul de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA – IFN (FNGCIMM SA – IFN).
Dar, cine este Florin Jianu? Este un apropiat al lui Victor Ponta, fapt pentru care, din martie până în decembrie 2014, a fost ministru pentru IMM-uri, mediul de afaceri și turism în cabinetul condus de Mickey Mousse. Ulterior, în era Dragnea, Florin Jianu a fost, suprinzător, doar două săptămâni ministru pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat în guvernul Sorin Grindeanu.
Florin Jianu l-a somat pe Iohannis să-l pună premier pe Liviu Dragnea
Dar, ceea ce nu se mai spune este faptul că Florin Jianu a făcut mult timp balet politic între PSD și PNL, în funcție de interesele sale. Elocvent este faptul că a doua zi după alegerile parlamentare din decembrie 2012, Florin Jianu, cu un tupeu ieșit din comun și ca să se dea bine cu PSD, dar mai ales să intre în grațiile lui Liviu Dragnea, îl soma pe președintele Klaus Iohannis să urgenteze „desemnarea domnului Liviu Dragnea, președinte al Partidului Social Democrat în funcția de prim-ministru ar asigura inclusiv funcționarea optimă și eficace a guvernării, precum și suportul Parlamentului pentru adoptarea legilor necesare bunului mers al economiei„. Însă, Florin Jianu a uitat la aceea vreme că se opusese în 2012, prin diverse tertipuri și aranjamente, regizate împreună cu Dragoș Anastasiu și vicepremierul de atunci Costin Borc, introducerii impozitului specific în turism, care a fost una dintre prioritățile legislative ale PSD.
Afacerile off-shore-urilor lui Jianu din Cipru și legăturile cu Pinalti
Poate că acum n-ar fi rău ca liderii PSD să-și amintească de ce a fost Florin Jianu demis de către Victor Ponta. Presa a semnalat la acea vreme că între ministrul susţinut atunci de Partidul Conservator al lui Felix Voiculescu pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turim, Florin- Nicolae Jianu, şi familia primarului PDL al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, zis Pinalti, arestat și condamnat pentru fapte de corupţie în dosarul Microsoft, a existat o relaţie de afaceri mai puţin cunoscută. Membrii familiilor Jianu şi Pinalti au derulat împreună, de-a lungul timpului, mai multe business-uri foarte interesante prin off-shore-uri din Cipru. Mai exact, este vorba despre Lavinia Mirabela Borcoş, 33 de ani, căsătorită cu ministrul Florin Jianu, şi Gabriel Ştefan, 33 de ani, fiul primarului Gheorghe Ştefan. Lavinia Jianu a fost asociată în firma de consultanţă pentru afaceri şi management „Fast Accessing Solutions” SRL, din Bucureşti, cu două off-shore-uri cu aceeaşi adresă din Cipru: „Hammered Holdings Limited” şi „Tainz Holdings Limited”, înfiinţate la două zile distanţă unul de celălalt, în mai 2009, şi reprezentate de Ionuţ Dragoş Măstăcăneanu, tot de 33 de ani, din Piatra Neamţ. Trebuie precizat că Ionuţ Dragoş Măstăcăneanu este partenerul de afaceri şi interpusul fraţilor Gabriel şi Giorgiana Ştefan (copiii lui Gheorghe Ştefan- Pinalti) în toate afacerile acestora. Mai mult, Gabriel Ştefan apare, oficial, ca asociat la „Hammered Holdings Limited” şi „Tainz Holdings Limited”, în cadrul firmei de consultanţă în management şi afaceri „Stone Real Construct” SRL.
Tot de consultanţă se ocupă şi firma Laviniei Jianu, sus-menţionată, „Fast Accessing Solutions”, unde, pe lângă cele două off-shore-uri ale lui Gabriel Ştefan, mai apare că asociată şi Oana Mihaela Bâra, culmea, de aceeaşi vârstă cu soţia lui Jianu, adică 33 de ani, şi născută tot în Piatră Neamţ, dar domiciliată în Bucureşti. Oana Mihaela Bâra şi Mihaela Jianu sunt nu numai partenere de afaceri, ci şi bune prietene şi colege de muncă, ambele fiind coordonatoare de proiecte europene în Consiliul Naţional al Intreprinderilor Mici şi Mijlocii din România (CNIMMR), entitate aflată în subordinea soţului Florin Jianu, ministru pentru IMM, Mediu de Afaceri şi Turism. Surprinzător, firma soţiei lui Florin Jianu şi a lui Gabriel Ştefan „Fast Accessing Solutions” Bucureşti, a fost dizolvată şi lichidată brusc, la cererea asociaţilor, pe 3 aprilie 2013, deşi avea activitate şi înregistra chiar şi profit.