Dezastru la Bacalaureat, sesiunea de toamnă. Rata de promovare, 24,4 %, cea mai mică din ultimii ani
Rata de promovare la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului 2024 este de 24,4 %, cea mai mică din ultimii ani, transmite edupedu.ro.
Statisticile prezentate de Ministerul Educaţiei arată că, în ultimii 20 de ani, procentul celor care au obținut diploma de Bacalureat în a doua sesiune a scăzut de la peste 71,6%, în anul 2004, la sub 30%, anul acesta.
Cea mai scăzută rată de promovare se înregistrează în rândul absolvenţilor liceelor tehnologice.
”Ministerul Educaţiei a publicat astăzi, 26 august, rezultatele iniţiale (înainte de înregistrarea/soluţionarea contestaţiilor), obţinute de candidaţii care au susţinut examenul naţional de bacalaureat în sesiunea august 2024. Candidaţi promovaţi: 8.206 / Rată cumulată de promovare (toate promoţiile): 29,3%; Rata de promovare pentru promoţia 2024: 31,2% (5.855 de candidaţi); Rata de promovare pentru promoţiile anterioare: 25,4% (2.351 de candidaţi)”, anunţă Ministerul Educaţiei.
La nivel de judeţ, în Caraş-Severin 40,1% dintre candidaţi au trecut examenul, în timp ce Bistriţa-Năsăud raportează cel mai scăzut procent, 24,1%.
În schimb, în municipiul Bucureşti, doar 34,6% dintre cei care au susţinut examenul au avut medii de trecere. Cea mai ridicată rată de promovare se înregistrează în sectorul 4, unde 46,5% dintre candidaţi au obţinut diploma de bacalaureat. potrivit edupedu.ro.
Din totalul celor care au participat la această sesiune a examenului, 67% sunt din promoţia curentă şi 33% din promoţii anterioare.
Procente mai mici ale celor care au reuşit la examenul de Bacaluareat s-au înregistrat între anii 2011 şi 2017, când rata de promovare a variat între 20,4% şi 28,3 %.
Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații, urmând ca rezultatele finale să fie afișate pe 30 august.