OMV Petrom preia trei producători de energie electrică din surse regenerabile. Consiliul Concurenței analizează tranzacția
OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi și carburanți din România, a demarat diligențele pentru preluarea companiilor Intertrans Karla, Bridgeconstruct și ATS Energy, producători de energie electrică din surse regenerabile, tranzacția fiind în analiza Consiliului Concurenței.
În paralel, OMV Petrom, cel mai mare producător de hidrocarburi și carburanți din țară, este totodată producător de energie electrică.
Grupul austriac are în strategie și construirea unui parc fotovoltaic în incinta rafinăriei Petrobrazi.
Noua unitate de producție de electricitate regenerabilă din lumina solară este gândită să aibă o putere instalată de 7,15 MW, iar curentul generat va fi utilizat pentru consumul intern al rafinăriei și pentru reducerea amprentei de carbon a acesteia.
Proiectul include montarea de panouri fotovoltaice și invertoare, precum și construirea de posturi de transformare și a unei stații electrice de interconexiune. Parcul fotovoltaic va fi racordat la camera de comandă a instalației de cogenerare existente din cadrul rafinăriei Petrobrazi, urmând să fie operat de personalul de exploatare al acesteia. Va exista și un container dedicat de instrumentație și control pentru centrala solară, din care se va face punerea în funcțiune și mentenanța periodică.
În aprilie, OMV Petrom a primit acord de mediu pentru proiectul construirii la Petrobrazi unei instalații de producție de hidrogen verde cu capacitate de 20 MW și are în prezent în avizare planul celei de-a doua instalații de profil, de 35 MW. Hidrogenul verde produs va fi utilizat în procesul de fabricare la rafinărie a combustibililor sustenabili, iar costurile celor 2 instalații sunt estimate la 190 milioane euro, din care 50 milioane euro vor proveni din fonduri UE nerambursabile, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Consiliul Concurenţei a anunțat, pe 28 august, că are în analiză tranzacția prin care OMV Petrom S.A. intenționează să preia companiile Intertrans Karla SRL, Bridgeconstruct SRL și ATS Energy SA.
Grupul OMV Petrom își desfășoară activitatea în domeniul energiei, de la explorarea și producerea de țiței și gaze naturale, până la rafinarea și distribuția de carburanți și, mai departe, la generarea de energie electrică, precum și comercializarea gazelor naturale și a energiei electrice, precizează autoritatea de concurență.
Companiile Intertrans Karla SRL, Bridgeconstruct SRL și ATS Energy SA își desfășoară activitatea în domeniul producției de energie electrică din surse regenerabile.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această tranzacție trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei, care va evalua operațiunea în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.