Fondul Proprietatea crește tensiunea în rândul investitorilor. ,,Baie de sânge”, miercuri, la BVB
Apropiata Adunare Generală a Acționarilor Fondului Proprietatea a făcut ca piața să aibă evoluții negative la Bursa de Valori București (BVB), cu tensiune în rândul investitorilor, situație evidențiată și de scăderile în linie ale tuturor indicilor bursieri, în tranzacțiile de miercuri.
La 60 de minute de la deschiderea pieței, principalul indice BET era pe minus cu 0,61 la sută, coborând sub plafonul curent zilnic, de 18.000 de puncte, până la 17.999 puncte.
Indicele BET Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni cotate la BVB, era în scadere cu 0,58 la sută.
Indicele Blue-Chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de tituri, era, de asemenea, în scădere, cu 0,59 la sută, iar reperul randament al fondurilor de investiții BET-BK scăzuse cu 0,57 la sută.
Noul indice bursier BET-EF era, de asemenea, în scădere, cu 0,62 la sută.
Indicere BET-FI al societăților de investiții financiare avea cea mai mare scădere, cu 0,82 la sută, pana la 60.029 puncte.
Apele au fost tulburate și mai mult de declarațiile din ring, ale investitorului Istvan Sarkany, care și-a anunțat, recent, pe Facebook, candidatura pentru un post de conducere la Fondul Proprietatea, auto-propunându-se.
„Suspiciunea mea a fost că statul vrea să blocheze de tot oferta publică de răscumpărare şi să facă acest lucru prin intermediul ASF şi AGA. M-am uitat şi pe lista de candidaţi la Comitetul Reprezentanţilor acţionarilor şi, chiar dacă nu-mi era clar pe cine reprezintă toţi candidaţii, am văzut că unul era din partea statului, propus de Ministerul de Finanţe“, a spus acesta.
Decizia lui Istvan Sarkany de a reprezenta investitorii de retail ai FP vine la scurt timp după solicitarea surpriză venită din partea acţionarului minoritar Ministerul Finanţelor, care vizează interzicerea răscumpărărilor, propunere care a dus până acum la o scădere de până la 5% a acţiunilor emitentului.
Următoarea adunare generală a acţionarilor Fondului va avea loc în data de 27 septembrie.
„Există riscul ca Fondul Proprietatea, din cei cinci administratori, să aibă trei cu legături cu statul sau propuşi de către stat. În acest caz, tot directoratul ar fi controlat de către ei printr-un vot trei contra doi. Statul, care controlează 11% din acţiuni, ar controla un fond la care restul avem 89%. Noi, acţionarii mici, avem peste 50%.“
Printre acţionarii Fondului Proprietatea se numără Ministerul Finanţelor Publice, fonduri de pensii private (14,5%), investitori de retail şi alţii. MFP a declarat recent că vizează atât conservarea portofoliului actual, cât şi interzicerea răscumpărărilor de acţiuni şi păstrarea/utilizarea numerarului deţinut de companie exclusiv pentru administrarea portofoliului actual şi/sau pentru investiţi.
„Cunoscând foarte multă lume în investiţii, am zis că poate n-ar fi o idee rea să încerc să candidez. Mi-a trecut prin minte şi să propun pe altcineva, fiind acţionar la FP, dar nu prea am mai avut mare marjă de manevră, nici măcar să vorbesc cu cineva să mă propună, să nu vină propunerea din partea mea“, a subliniat Istvan Sarkany.
FP a încheiat prima jumătate din an cu un profit net de 213 milioane de lei la nivel de grup, faţă de pierderi de 680 de milioane în S1/2023. Pe de altă parte, acţiunile companiei se tranzacţionează în scădere cu 28% de la începutul anului, înregistrând în 2024 cea mai slabă dinamică din structura indicelui de referinţă BET, care afişează în această perioadă un avans de 18%, conform datelor bvb.ro.
„Aşa că am decis să fac pasul acesta şi, până la urmă, investitorii mici merită să aibă un reprezentant în Comitetul Reprezentanţilor FP pentru că, teoretic, suntem majoritari, chiar dacă, practic, suntem fragmentaţi. Este greu să aduni 23.000 de oameni, câţi acţionari are FP, să votăm la unison, dar este foarte important să încercăm“, adaugă investitorul.
Pe de altă parte, în tranzacțiile din ultimele zile Premier Energy a atras fondurile de pensii la listarea din luna mai şi a continuat să prezinte interes pentru BCR Pensii şi în iunie şi iulie. Compania are în acţionariat trei fonduri Pilon II şi cinci fonduri Pilon III
Premier Energy (simbol bursier PE), companie proaspăt venită pe piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti, a atras în acţionariatul ei la listarea din luna mai opt fonduri de pensii Pilon II şi Pilon III, care au achiziţionat puţin peste 10 milioane de acţiuni, arată datele DesprePensiiPrivate.ro.
Achiziţiile au venit în principal în IPO, dar pot fi şi tranzacţii realizate în piaţă. Pachetele cumpărate în mai reprezintă o deţinere cumulată de aproape 8%.
Cele mai mari pachete au fost cumpărate de NN Pensii (6,95 milioane de acţiuni), Aripi (2,3 milioane de acţiuni) şi BCR Pensii (520.555 de acţiuni).